Un bebeluș de două luni a murit chiar de ziua mamei lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bebeluș de două luni a fost găsit mort, după ce mama sa i-a dat să mănânce. Loredana Mariana Aivănesei (25 de ani) a suferit groaznica pierdere chiar de ziua ei de nume.

Tragedie într-o familie din cartierul piteștean Găvana. Un bebeluș de numai două luni a fost găsit, astăzi, fără suflare. Mama acestuia, Loredana Mariana Aivănesei (25 de ani) le-a povestit polițiștilor că i-a dat să mănânce copilașului, după care s-a culcat lângă el. Când s-a trezit, a văzut că acesta este vânăt și nu mai respiră, moment în care a intrat în panică. Cuprinsă de disperare, femeia, care trebuia să-și sărbătorească onomastica, nu a mai știut ce să facă și a ieșit repede din casă pentru a cere ajutor.

CITIŢI ŞI: Răceala l-a ucis pe bebeluşul de două luni din cartierul Găvana

Pompierii au descuiat ușa

Urmărită de ghinion, mama a părăsit apartamentul și a uitat că ușa de la intrare se încuie automat, astfel că a rămas pe dinafară. La fața locului au sosit pompierii care au fost nevoiți să urce pe geamul de la balconul apartamentului situat la etajul doi. 

“Pompierii au fost solicitați să intervină pentru a debloca ușa apartamentului. Au intrat pe geamul balconului și au descuiat ușa pe dinăuntru. Medicul de pe Ambulanță a constat decesul bebelușului care se produsese cu două ore în urmă”, ne-a spus lt. Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeș.

Bunica micuțului, care fusese la biserică pentru slujba de Sfânta Maria a intrat în stare de șoc când a venit acasă și a aflat cumplita veste. “Doamne, de ce ni l-ai luat pe băiețelul nostru?”, striga ea cu toată forța în scara blocului. Femeii i s-a făcut rău de supărare, motiv pentru care echipajul de pe Salvarea prezentă la fața locului i-a acordat îngrijiri. 

Autopsia va stabili cauza morții

Trupul bebelușului a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală care va stabili, în urma necropsiei, cauza exactă a morții sale.

“Copilul murise de două ore când a ajuns medicul, era neresuscitabil. Deocamdată e devreme să ne pronunțăm cu privire la cauza morții, e posibil să fii murit în somn. Necropsia va stabili exact ce s-a întâmplat, care este cauza exactă”, ne-a spus doctorul Gabriel Popa, șeful Serviciului de Ambulanță Argeș.

Familia îndoliată, care mai are un băiețel de patru ani, se pregătește acum să-l conducă pe ultimul drum pe bebelușul care era bucuria casei.  Micuțul nu a mai apucat să fie botezat.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite