Barajul de la Budeasa intră în reparații capitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul României a aprobat lista cuprinzând 7 obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor şi de mediu. Obiectivele, în valoare totală de 451.733.000 lei, fac parte integrantă din Strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung a Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Acestea constau în regularizări ale cursurilor de râuri, apărări şi consolidări de maluri, recalibrări de albii şi punerea în siguranţă a barajelor şi a lacurilor de acumulare.

Printre obiectivele aprobate se afla și punerea în siguranţă a barajului Budeasa de pe râul Argeș. Investiția are o valoare totală de 28 471 000 lei, iar durata de realizare este de 18 luni. Lucrările vor consta în reparații capitale inclusiv protejarea antiseismică. Adminstrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea mai are aprobat și proiectul de punere în siguranță a barajului Golești, în timp ce lucrări asemănătoare au fost deja finalizate pentru barajul Vâlcele. În execuție, se află lucrările de punere în siguranță a barajelor Pecineagu și Mihăilești, iar pentru barajele Prundu, Bascov, Râușor și Văcărești sunt în curs de definitivare studiile de fezabilitate.

Finanţarea lucrărilor se face de la bugetul de stat, din surse proprii ale Administraţiei Naţionale “Apele Române”, din împrumuturile acordate României de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite