Au crescut înmatriculările Dacia în Franţa şi în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cursul lunii trecute, înmatricularile de autoturisme  Dacia au îregistrat în iulie cea mai rapida creştere de pe piata franceză, de 47,5%, la 8.934 de unităţi, constructorul român plasându-se pe poziţia a cincea în topul celor mai vândute marci, pe o piata în declin cu 13%, la 169.804 unităţi.

 În iulie, cota de piaţa a Dacia a avansat în la 5,3%, de la 3,1% în aceeaşi luna a anului trecut, producătorul auto fiind devansat doar de mărcile Renault, Peugeot, Citroen şi Volkswagen, potrivit datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).

Dacia a avut cel mai mare avans al înmatricularilor şi la şapte luni, cu o creştere de peste două ori, la 70.183 unităţi, de la 29.945 unităţi în ianuarie-iulie anul trecut. Avansul Dacia a fost cel mai rapid din Franta şi la şapte luni. Cota de piaţa pentru perioada respectivă urcat la 5,1%, de la 2,2% în perioada similară din 2009.  La şapte luni, Dacia s-a plasat în urma Renault, Peugeot, Citroen, Volkswagen si Ford.

În acelaşi timp, înmatriculările Dacia în Spania au crescut cu 23,3% în iulie, la 1.016 unităţi, comparativ cu intervalul similar din 2009, în timp ce piaţa a inregistrat o scădere de 26,7%, potrivit datelor asociaţiei spaniole a importatorilor auto.

În iulie 2009, in Spania au fost inmatriculate 824 automobile Dacia.Cota de piaţa a Dacia s-a majorat la 1,37%, de la 0,82% în urmă cu un an.
În primele şapte luni ale anului, înmatriculările de maşini Dacia au crescut de peste doua ori şi jumătate, la 11.380 de unităţi, înregistrând cel mai rapid ritm de pe piaţa.

Pe ansamblul pieţei, avansul a fost de 25,2%, la 622.411 automobile. În ianuarie-iulie 2009 au fost inmatriculate 4.289 de automobile Dacia.Dacia Duster s-a menţinut, în iulie, pe locul opt pe segmentul vehiculelor de teren, cu 309 unitati.

În primele şapte luni, Dacia Duster se afla pe poziţia a noua, cu 1.866 vehicule înmatriculate.

Liderul pieţei autoturismelor este producatorul local Seat, cu 8.816 maţini înmatriculate in iulie (-19,9%) si 64.352 unităţi în primele şapte luni (+27,4%).
Grupul Renault, proprietarul Dacia, ocupă poziţia a doua în iulie, cu 7.917 automobile înmatriculate, respectiv locul cinci în intervalul ianuarie-iulie, cu 56.263 unităţi.

În 2009 au fost vândute, în Spania, 8.724 de maşini Dacia, cu 25,1% mai multe decât in 2008. Piaţa a crescut cu 17,9%, la 952.772 de unităţi, în perioada menţionată.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite