Pitesti: Au avut nevoie de jumătate de an ca să aplice legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pitesti: Au avut nevoie de jumătate de an ca să aplice legea
Pitesti: Au avut nevoie de jumătate de an ca să aplice legea

Inspectorii OPC au constatat că majoritatea patronilor se conformează legii, aşa că au dat doar două avertismente săptămâna trecută. Din 15 localuri controlate, doar în două erau mici nereguli, aşa că inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor a dat avertismente, nu a mai aplicat amenzi.

Ordonanţa privind fumatul în spaţii publice închise, conform căreia de la 1 ianuarie 2009 este permis fumatul numai în camere special amenajate în acest scop, ventilate şi care să nu fie şi spaţiu de trecere, le-a dat mari bătăi de cap patronilor localurilor piteştene. Mai de voie, mai de nevoie, managerii unităţilor în cauză s-au conformat, în mare parte, exigenţelor repectivului act normativ.
„Barul meu este mai mic de 100 metri pătraţi şi, pentru că legea îmi permite, am alocat tot spaţiul fumătorilor. Nu ştiu ce-aş fi făcut dacă depăşea 100 metri pătraţi. Sigur m-ar fi costat nişte bani în plus, că toată treaba asta cu delimitarea e destul de scumpă“, spune Andrei Ispas, patronul unui bar.
„Dacă-i ordin, cu plăcere!
După ce au tot fost amendaţi, patronii localurilor au scos din buzunar banii pentru investiţii. „Am băgat în local 8.000 de lei ca să mă conformez, şi nu e puţin. Dar, cum se spune, dacă-i ordin, cu plăcere! Nu-mi permit să iau amenzi peste amenzi. Nu ştiu dacă-mi mai recuperez vreodată banii investiţi! Mai ales, că spaţiul pentru nefumători e mai mult gol“, explică şi Marius Olteanu, un alt patron.

De o săptămână, doar avertismente
De la începutul anului, inspectorii de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC) din Argeş constatau şi amendau, săptămânal, câte 5-6  nereguli în localurile din oraş. Săptămâna aceasta situaţia s-a schimbat, spun aceiaşi inspectori, în sensul că, în urma averismentelor şi amenzilor care pot ajunge până la 5.000 de lei, patronii  au trecut în sfârşit la delimitarea spaţiilor.
„În intervalul 6-10 iulie, au fost identificate doar două localuri cu mici probleme, din cele aproximativ 15 controlate. Unul dintre ele avea spaţiul pentru fumători mai mic decât cel destinat nefumătorilor. În urma avertismentului nostru, patronul a modificat delimitarea, încadrându-se în spaţiul legal. În celălalt caz patronul declarase că are sub 100 metri pătraţi, însă, în urma verificărilor, s-a constatat cu totul altceva. Am cerut totuşi o expertiză de la cadastru“, declară Gheorghe Nicuţ, inspector şef OPC Argeş. Inspectorul avertizează, de asemenea, că aceste controale vor continua.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite