Atenţie şoferi! La Piteşti se ridică din nou maşinile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza unor probleme legislative, la Piteşti, timp de mai bine de un an, nu s-au mai ridicat maşinile parcate ilegal. Şoferii au avut liber să-şi lase maşina pe unde au vrut, singurii care au mai aplicat amenzi fiind poliţiştii.

Din luna februarie însă, se pare că va fi reluată activitatea de ridicare a maşinilor de pe străzile Piteltşiului.

În luna decembrie 2009, din cauza numărului foarte mare de procese intentate de către şoferi poliţiştilor care participau şi ei la operaţiunile de săltare a maşinilor, acştia s-au retras iar operatorul economicc nu a mai putut deafîşura această activitate fărăr spijinul poliţiei. Conform contractului semnat între CNCD, firma care se ocupă să salte maşinile şi municipalitate, cele două părţi, şi administraţia locală se alegeau cu bani frumoşi. Administraţia lua15% din încasări, firma lua restul de bani.

Din februarie însă acest contract este reluat, iar în urma montării de camere de supraveghere ale Poliţiei Locale pe Străzile Piteşiului, treaba cu ridicatul maşinilor revine în forţă.  Municipalitatea s-a pus la punct şi a remediat două dintre impedimentele din cauza cărora nu puteau să ridice maşinile parcate neregulamentar. Au fost achiziţionate camere de supraveghere pentru a monitoriza zonele unde parcarea este interzisă, în vreme ce înfiinţarea Poliţiei Locale le oferă posibilitatea ca foştii poliţişti de la Poliţia Comunitară să aplice  sancţiuni şoferilor care parchează aiurea şi să însoţească echipajele de la CNCD fără a mai fi nevoie de poliţiştii de la circulaţie

Cât vă costă să vă recuperaţi maşina

Cei care vor parca  ilegal şi li se va ridica maşina vor avea de plătit 300 de lei cu TVA pe care îi vor achita la casieria de la CNCD, dacă maşina a ajuns deja în curtea, sau 100 de lei cu TVA, dacă şoferul care a parcat neregulamentar achită această sumă înainte ca autoturismul să-i fie transportat la CNCD. Tariful pentru depozitare este de 150 de lei cu TVA pe zi.

Şoferii care vor considera că autoturismele le-au fost ridicate ilegal pot contesta procesul-verbal şi se pot adresa direct instanţei de judecată, îndreptându-se împotriva societăţii CNCD, dar şi a poliţistului local care întocmeşte respectivul proces-verbal. Poliţiştii locali şi reprezentanţii CNCD vor avea la dispoziţie ca probe filmările făcute de camerele de supraveghere, dar şi fotografiile efectuate în momentul în care se constată că autoturismul este parcat neregulamentar.

Unde să nu parcaţi

Iată o listă a străzilor unde, dacă veţi parca, riscaţi să vi se ridice maşina: Egalităţii, Armand Călinescu, Justiţiei (zona cuprinsă între Bulevardul I.C. Brătianu şi strada Victoriei, partea stângă şi zona cuprinsă între Bulevardul I.C. Brătianu şi strada Florăriei), Aurorei, Ion Câmpineanu (zona cuprinsă între strada Garoafelor şi bulevardul I.C. Brătianu - partea dreaptă la urcare), Dumbravei, Smeurei, Maior Şonţu, Fraţii Goleşti (zona cuprinsă între intersecţia cu Calea Craiovei şi strada Gheorghe Doja, partea dreaptă şi zona ARDF), bulevardele Republicii, I.C. Brătianu, N. Bălcescu, Calea Bascovului (de la Calea Bucureşti până la strada Câmpineanu), Negru Vodă, Griviţei (de la intersecţia cu bulevradul I.C. Brătianu până la strada Crinului), bulevardul Petrochi­miştilor, Calea Craiovei (zona cuprinsă între I.C. Brătianu şi Prefectură), Calea Craiovei (zona cuprinsă între strada Vasile Lupu şi Fraţii Goleşti pe partea dreaptă), zona cuprinsă între bulevardul I.C. Brătianu şi parcarea din spatele magazinului Fortuna, Eroilor, Ana Ipătescu, Maternităţii, General Constantin Cristescu, C.A. Rosetti, Târgul din Vale, Gheorghe Şincai, Smârdan, Sfânta Vineri, Tache Ionescu, Victoriei, Florăriei, Teilor, Exerciţiului, Depozitelor, Constantin Brâncoveanu, Calea Bucureşti, 1 Decembrie 1918, zona Spitalului Judeţean, Mircea Eliade, strada Trivale, toate staţiile de taxi, toate staţiile mijloacelor de transport public de călători, spaţiile verzi ale domeniului public, la toate trecerile de pietoni (înainte şi după 25 de me­tri) şi la toate intersecţiile cu artere principale (înainte şi după 25 de metri).

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite