Piteşti: Încep spectacolele la Teatrul Aşchiuţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Încep spectacolele la Teatrul Aşchiuţă
Piteşti: Încep spectacolele la Teatrul Aşchiuţă

Vineri, 11 septembrie, se deschide noua stagiune la Teatrul Aşchiuţă. Micuţii sunt invitaţi de la ora 11.00 la Isprăvile lui Păcală. Adulţii însă, mai au ceva de aşteptat. Teatrul Alexandru Davila îşi va începe spectacolele noii stagiuni abia pe 19 septembrie.

Chiar dacă vacanţa preşcolarilor şi şcolarilor e pe sfârşite,  micuţii au şi motive de bucurie.  Pe 11 septembrie începe stagiunea 2009-2010 a teatrului Aşchiuţă. În sala din strada Victoriei va avea loc premiera piesei ”Isprăvile lui Păcală”, o adaptare după Ion Creangă în regia artistică a lui Nicolae Bănică.

 Cei 8 actori,  coordonaţi de regizorul Nicolae Bănică, cel care la rândul său va urca pe scenă în rolul preotului  satului, îi aşteaptă pe micuţi cu energie şi entuziasm.  Chiar dacă cei mici au fost în vacanţă, la teatrul Aşchiuşă a fost activitate. ,,Toată vara am avut repetiţii pentru ca, acum, la  debut de stagiune, să apărem în faţa publicului nostru în mare formă.” spune regizorul şi actorul Nicole Bănică.

În pas cu vremurile
Noua stagiune va aduce un plus de prospeţime teatrului Aşchiuţă. ,,Având în vedere că generaţiile se schimbă, că cei mici au acces la  calculatoare,  la cinematografe şi, în general, la informaţie, şi pretenţiile  artistice au crescut. Încercăm să ţinem pasul cu vremurile  şi să facem în aşa fel încât  piesele să pară de actualitate petru ca  şcolarilor şi preşcolarior să le placă ceea ce văd.  Suntem siguri că  şi în noua stagiune sala va fi plină aşa cum se întîmplă de obicei la spectacolele  noastre” spune regizorul.  Spctacolele teatrului Aşchiuşă s-au diversificat mult în ultimii ani. În scenă sunt puse piese cu păpuşi, piese cu actori şi păpuşi, piese doar cu actori sau piese de animaţie, toate muzicale. Practic, din 1984 pe scena Teatrului Aşchiuţă se ţin doar spectacole muzicale.

 O stagiune cu surprize
Actorii teatrului Aşchiuşă le promit micuţilor  o grămadă se surprize în noua stagiune. Strădania lor e cu atât mai mare cu cât resurse financiare nu prea sunt.  ,, Ne-ar fi plăcut  să avem mai mulţi actori  pentru că, într-adevăr mai este nevoie de personal. Pe vremuri eram 13 actori, lucram în două echipe  şi puteam scoate mult mai multe spectacole. Acum ne străduim să facem minuni cu o echipă înjumătăţită, dar chiar şi aşa vom reuşi să scoatem pentru publicul nostru o serie de piese noi”, spune Nicolae Bănică. 


 Preţul biletelor rămâne nemodificat
Terifele pentru noua stagiune rămân cele din iunie. Atât adulţii cât şi copii vor plăti pentru un bilet  la spectacol, 5,3 lei.
 Noua stagiune va fi una aniversară. În  luna  octombrie,  Teatrul Aşchiuţă va împlini 60 de ani, ani în care generaţii după generaţii de copii  s-au bucurat de spectacole minunate.

La Teatrul Alexandru Davila, stagiunea începe ceva mai târziu 
Pe 19 septembrie, la ora 10.00  Teatrul Alexandru Davila îşi va deschide larg porţile pentru publicul iubitor de artă, cu piesa  Don Huan de Moliere, în regia lui Bogdan Cioabă. ,, În noua stagiune vom avea cel puţin 5 premiere. Ne vom baza în special pe comedie pentru că am observat că publicul piteştean este atras cu precădere de acest gen.  Don Huan va fi urmat de  Patriotica română  de Mircea Ştefănescu, o satiră la adresa politicienilor din timpuri apuse.  Restul ...e surpriză.”, spune Sebastian Tudor, directorul Teatrului Alexandru Davila.
Un pic din această  surpriză vă dezvăluim  noi.  Teatrul de estradă va pune, în curând, în scenă, tragicomedia   Donel, suflet e ţigan, un spectacol despre viaţa şi tradiţiile etniei rrome. Piesa este semnată de Dan Ioan Panţoi iar regia de Matei Varodi.

 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite