Anul nunţilor în Penitenciarul Colibaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

22 de cupluri şi-au unit destinele în 2010. Tinerii însurăţei au avut dreptul să petreacă o scurtă lună de miere, de 48 de ore, în camera conjugală, special amenajată.

Iubirea nu cunoaşte limite şi nici îngrădirea libertăţii. Au demonstrat acest lucru mai mulţi deţinuţi care şi-au cunoscut marea dragoste în spatele gratiilor. Anul care tocmai s-a încheiat a fost unul bogat în cununii civile la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi. Nu mai puţin de 22 de cupluri aflate în spatele gratiilor au ales să îşi unească destinele în 2010, faţă de doar 14 nunţi, câte s-au înregistrat în anul 2009.

Tinerii căsătoriţi au avut parte şi de o scurtă lună de miere, de doar 48 de ore, pe care au petrecut-o în camera intimă, special amenajată. Camera a fost inaugurată în urmă cu trei ani şi are dotări asemenea unui hotel: un pat matrimonial, televizor, dulap de haine, dar şi baie cu duş şi apă caldă. Din partea penitenciarului primesc gratuit şi prezervative. În plus, tinerii însurăţei pot savura clipele de tandreţe împreună o dată pe lună, în primul an de la căsătorie.

“În anul 2010, la Penitenciarul Colibaşi au fost acordate un număr de 263 de vizite intime. Dintre acestea 238 de vizite au fost cu durata de 2 ore şi 25 vizite cu durata de 48 de ore.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului, inspector principal Raluca Dinişor.

Sute de telefoane confiscate

Anul 2010 nu a fost bogat numai în cununii civile, ci şi în tentative de încălcarea legii din partea deţinuţilor. Paznicii penitenciarului au reuşit să descopere asupra persoanelor private de libertate sute de obiecte interzice în spatele gratiilor, printre acestea numărându-se 303 telefoane mobile, 153 de cartele SIM şi 59 de încărcătoare pentru telefoanele mobile. Cele mai multe au fost descoperite în ultimul trimestru al anului, când deţinuţii simt nevoia să vorbească cu persoanele dragi o dată cu apropierea sărbătorilor de iarnă.


Gardienii au reuşit să împiedice şi introducerea a 52 de telefoane mobile, 14 cartele SIM, 3 baterii  şi 5 încărcătoare pentru telefoanele mobile. Pentru diverse abateri, comisia de disciplină a aplicat 587 de sancţiuni disciplinare, 11 deţinuţi fiind izolaţi drept pedeapsă, se arată în bilanţul instituţiei.
Nu doar pedepse s-au dat anul trecut la Penitenciarul Colibaşi, ci şi recompense pentru deţinuţii care au participat la activităţi cultural educative, 4 dintre ei având dreptul să petreacă o zi în libertate, iar unul singur a petrecut sărbătorile de iarnă în sânul familiei, timp de cinci zile.
     

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite