UPDATE: Anchetă la Spitalul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi dimineață, reprezentanți ai Ministerului Sănătății au ajuns la Spitalul Județean, acolo unde tânăra a făcut un avort marți seara pentru a stabili ce anume a provocat infecția femeii.

Ancheta în cazul tinerei care a fost diagnosticată cu septicemie, imediat după ce a suferit o întrerupere de sarcină la cerere este în plină desfășurare. Azi dimineață, reprezentanți ai Ministerului Sănătății au ajuns la Spitalul Județean, acolo unde tânăra a făcut un avort marți seara și vor să afle ce anume a provocat infecția tinerei. În paralel cu cercetările făcute de aceștia, se desfășoară și ancheta Direcției de Sănătate Publică, autoritate care a interzis orice activitate în sala de tratamente a secției Obstretică - Ginecologie I sau sterilizarea la nivelul secției, această operațiune efectuându-se acum numai în blocul central al spitalului. S-a impus înlocuirea mesei ginecologice și a instrumentarului medical, care, culmea, abia acum după ce o pacientă s-a îmbolnăvit, s-a văzut că este foarte uzat.


Tânăra are acasă un copil de 3 ani

Până la sosirea rezultatelor, în calcul au fost luate două variante ca sursă de proveniență a microbului cu care pacienta, Ioana Constantin, se luptă pe un pat al Spitalului Universitar din București. “Este foarte posibil ca microbul contactat să fi fost în mănușile și setul perfuzabil folosite în momentul intervenției, și care au fost importate din China sau pacienta să fi avut o infecție mai veche, care în momentul intervenției chirurgicale să fi ajuns în uter”, a comentat Gheorghe Frătoaica, managerul Spitalului Județean de Urgență. Bunica femeii,Oprica Iordănescu, de 79 de ani este în stare de șoc de când a auzit ce i s-a întâmplat nepoatei ei, pe care a crescut-o de mică. Soțul Ioanei lucrează ca șofer pe tir și au impreună un copil mic.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite