Anca Barbu, voluntară la Salvați Copiii

A aflat întâmplător despre Organizația Salvați Copiii și când a înțeles cât de mulți micuţi defavorizați au nevoie de sprijin, a decis să se implice, voluntar, în tot felul de proiecte care le-ar putea face viața mai frumoasă.

Am  întâlnit-po pe Anca la o acțiune dedicată împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Declaratiei ONU cu privire la Drepturile Copilului în România. Regizase o piesă de teatru pentru puşti, o adaptare după Micul Prinț al lui Antoine de Saint Exupery, un spectacl cu mesaje privind viziunea micuților  asupra lumii celor mari. Se ocupase de tot: de la costume până la  machiaj și decor, de la adaptarea replicilor până la promovarea evenimentului.

“Am realizat acest spectacol împreună cu trupa mea de actoraşi, unii voluntari ca şi mine, alţii, elevi ai şcolilor în care organizaţia noastră derulează proiecte.Toţí ne-am implicat emoţional iar piesa a ieşit exact aşa cum ne-am dorit”, spune, entuziasmată, Anca. A făcut totul cu dragoste și dăruire, așa cum a făcut , de fiecare dată, în fiecare proiect nou al organizației Salvați Copiii - Pitești, făsă să aștepte vreo recompensă materială.

„ Pentru mine este suficient să știu că pot da o mână de ajutor, că pot sprijini un copil pe care soarta l-a defavorizat într-un fel sau altul,  că pot aduce, printr-un gest simplu, o vorbă bună și un zâmbet, un pic de lumină pe chipul unui micuț care n-ar trebui să fie niciodată trist. Sunt lucruri  pe care fiecare dintre noi ar putea să le facă,  poate  numai ca să aducă bucurie celor necăjiți.”spune voluntara de la Salvaţi Copiii.

Lucrurile simple despre care Anca vorbeşte cu modestie sunt, de fapt, fapte mari ce necesită nu numai dăruire ci şi timp şi eforturi de care puţíni sunt în stare să dea dovadă, benevol şi neremunerat.

Unul dintre proiectele în care  Anca s-a implicat trup și suflet este acela de sprijinire a copiilor ai căror părinți sut plecați la muncă în străinătate.
“Mi-am dorit să-i ajut cumva pe acești copii, pentru că la rândul meu știu cum e să nu ai un părinte lângă tine. Tatăl meu este și el, împreună cu unchii mei, plecat la muncă în Italia şi pot spune că că-i inţeleg pe micuţii care nu-i au alături pe cei dragi, îmi e uşor să mă transpun în pielea lor, să-mi dau seama de ce duc lipsă. Alături de colegii mei de la Salvaţi Copiii îi aştept să termine orele ca să-i ajutăm la teme, să ne jucăm cu ei. Le punem filme, le facem mici surprize şi reuşim să-i facem să mai uite de griji. Important este că ajung să ne considere prieteni şi să înţeleagă că se pot baza pe sprijinul nostru. Şi încă ceva ce mă bucură: au legat prietenii nu numai cu noi ci şi ei între ei, iar când ai prieteni, totul ţi se pare mai uşor!”, spune Anca.

De implicare a dat dovadă şi-n alte proiecte, însă cel mai tare a rămas impresionată atunci când a a fost vorba de copii abuzaţi.
„Atunci când se confruntă frecvent cu situaţii de abuz, copiii devin retraşi, nesiguri, lipsiţi de încredere în sine şi în ceilalţi, au un randament şcolar scăzut,  manifestă probleme de comunicare şi, nu de puţine ori, devin agresivi. Trist este că nici măcar nu au curaj să vorbească despre ceea ce li se întâmplă iar aici intervine rolul nostru, al celor din organiaţie. Dacă putem să-i ajutăm, trebuie s-o facem şi putem începe prin a le arăta că pot avea încredere în noi.", explică Anca.

Profil:
Născută: 23 august 1993, Slatina;
Studii: elevă clasa a XI-a la liceul Teoretic Ion Cantacuzino Pitești;
Activitate: voluntar în filiala Piteşi a Organizaţiei Salvaţi Copiii România.
Familie: singură la părinți

 Ce-i place: Îmi place să călătoresc, îmi plac limbile străine, îmi place să am contact cu tot ce ține de cultura altor popoare. Sper să mă stabilesc în Anglia pentru că este țara care îmi place cel mai mult.

 Ce nu-i place: Nu-mi place să fiu mințită. Nu-mi plac persoanele care dau dovadă de ipocrizie și de lipsă de bun simț.
Întrebări şi răspunsuri

Toate proiectele  organizaţiei salvaţi copii, presupun, printre altele, şi foarte multe  ore.  Îţi mai rămâne timp şi pentru şcoală?

E adevărat că parcă niciodată timpul nu e suficient, dar încerc, aşa cum pot, să-mi impart orele în aşa fel încât să iasă bine pe toate planurile.
 Anul viitor vei fi clasa  aXII-a, un an cu pretenţii. Te vei dedica la fel de mult voluntariatului?

 Buneînţeles, chiar dacă pe plan şcolar va fi un an greu, mă voi implica la fel ca până acum în proiectele organizaţiei.