Piteşti: UPDATE: Alpiniştii au fost salvaţi "Am avut saci de dormit altfel ne găseau îngheţaţi"
0
Doisprezece ore! Atât a durat, ieri, operațiunea de salvare a celor trei alpiniști profesioniști rătăciți în Munții Făgăraș. Citiţi şi: Cei trei alpinişti rătăciţi în Munţii Făgăraşi au fost găsiţi Trei alpinişti sunt căutaţi în munţi
Nouă salvamontiști piteșteni au pornit în salvarea celor trei bucureșteni. Este vorba de Anca Radu Sârbu, în vârstă de 25 de ani, Ioana Pănoiu, de 28 de ani, și Bogdan Stroe, în vârstă de 26 de ani.
Îmbrăcați gros, cu rucsace la spinare și cu o targă mobilă după ei, oamenii de la Serviciul Public Salvamont Argeș au urcat de la Piscu Negru pe crestele munților.
Ceața deasă, gerul de crăpau pietrele și picăturile mărunte de ploaie nu i-au făcut pe salvatori să se întoarcă din drum. Aveau un singur țel, să-i salveze pe aventurieri.
Se antrenau pentrtu o viitoare ascensiune pe Caucaz
Cele două fete și un băiat, alpiniști profesioniști, au venit împreună cu alți șase tineri la Piscu Negru pentru a se antrena, întrucât vor să escaladeze Caucazul. Au ajuns la Piscu Negru sâmbătă seara. Au înnoptat la un hotel după care duminică dimineața au plecat în expediție.
Din cauza ceții dese cei trei alpiniști s-au pierdut de restul grupului. Nu au mai găsit cărarea de întoarcere și s-au afundat printre stânci. Mai mult, una dintre tinere s-a accidentat la un picior și nu a mai putut merge.
Norocul a fost de partea lor, totuși! Au avut semnal la telefon, nu i-au lăsat bateriile și mai mult au zărit o grotă în care s-au adăpostit de ploaie. A urmat o noapte terifiantă, dar au sperat că vor fi găsiți la timp de către salvamontiști.
Salvamontiştii au folosit o portavoce
Băiatul a putut suna la 112 și cu ajutorul coordonatelor date, specialiștii și-au format o idee despre locația în care se află. În jurul orei patru dimineața oamenii munților au plecat să-i caute. Cu ei a mers și fratele tinerei rănite, care se afla în grupul de alpiniști. Operaținea de salvare a fost foarte dificilă deoarece ploua iar stâncile erau alunecoase.
În permanență Anca Radu Sârbu a vorbit la telefon cu fratele ei în speranța că va recunoaște vreun indiciu din peisaj. Cu ajutorul unei portavoce dar și prin strigăte, salvamontiștii au dat de cei trei bucureșteni. Când s-au văzut în siguranță, pe fețele alpiniștilor se putea citi bucuria și în același timp ușurarea. «Spre binele nostru am avut sacii de dormit la noi, altfel ne găseau înghețați» a spus Ioana Pănoiu.
"Important e că suntem teferi"
Întrucât Anca nu se putea deplasa a fost urcată pe targă, fiind coborâtă la poalele munților «Este normal, ne-a fost teamă. Ce a fost a trecut. Important e că suntem teferi», a spus Anca. Bogdan Stroe a recunoscut că frica pusese stăpânire pe el: «Nu-mi făceam griji pentru mine, cât pentru fete... în special pentru Anca, pentru că este rănită».
Ajunși în drumul principal la Piscu Negru cei trei rătăciți au fost așteptați de către ceilalți prieteni. Pentru că nu au necesitat de îngrijiri medicale de specialitate, tinerii au urcat în mașini și au demarat către capitală. Anca Radu Sârbu a fost bandajată la picior de către unul dintre salvamontiști:
«Are o plagă sub genunchiul stâng. S-a lovit într-o stâncă dar nu este ceva grav. I-am curățat rana și am bandajat-o», a spus Florin Mihalache din cadrul Serviciului Public Argeș.
Operațiunea a fost extrem de grea: «Vremea nefavorabilă ne-a îngreunat munca. Am străbătut prin ploaie și vânt crestele munților dar ne bucurăm că am reușit. Pe lângă efortul nostru depus tinerii au avut noroc pentru că nu și-au pierdut semnalul la telefon. Altfel nu știu când îi mai găseam.» a spus salvamontistul Critian Toma.