Acrobaţii, jonglerii și dresuri de animale la Circul Orlando

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circul Orlando a poposit din nou la Pitești și-i așteaptă pe cei mici și cei mari la un spectacoldi inedit, diferit de cel de anul trecut.  Printre noutăți se numără și o familie de elefanți pe care spectatorii îi  vor putea  admira într-un număr de dresură și cu care se pot fotografia.Picii, părinții și bunicii sunt așteptați, diseară, la premiera spectacolului

Este singurul circ privat din România și se află pentru a doua oară la Pitești. Dacă anul trecut i-a impresionat pe spectatori cu acrobații, dresuri de reptile, meciuri de fotbal între câini și numere magice cu  baloanelor de săpun, anul acesta, circul vine cu un spectacol complet nou.

 „ Aducem un  alt concept,  un spectacol inedit, cu totul și cu totul diferit față de ceea ce am avut până acum. Ne-am întors cu mai multe numere internaționale, executate de artiști din  SUA, Anglia, Franța, Cehia. Anul acesta aducem publicului din Pitești dresuri de cai, lame, cămile, zebre și elefanți impresionanți. Este vorba de familia Mumba care are deja mii de fani în toată țara! Suntem singurul circ din România care are în arenă  trei elefanți și ne mândrim cu asta!”, spune Octavian Oprescu, administratorul circului. 

   Spectatorii, mici și mari, vor putea face și fotografii cu uriașii elefanți africani.

 Din spectacol nu vor lipsi nici numerele de jonglerie și nici cele de echilibristică și acrobație, ultimele, executate de nimeni altul decât Orlando Oprescu, directorul de numai 24 de ani al circului.  Clovnul  Pepino din Cehia  va fi cel care va întreține atmosfera pe parcursul celor aproape două ore de spectacol.

Circul cu cel mai tânăr director

Piteștenii l-au admirat pe cel mai tânăr director de circ nu doar anul trecut, în arenă, ci și recent, la emisiunea  „Românii au talent” unde artistul a făcut spectacol cu numerele sale cu cilindri.

 Orlando a moștenit talentul artistic din familie. Străbunicul din partea mamei a fost acrobat. Bunicul și bunica sa au fost și ei artiști de circ şi au făcut, la rândul lor, impresionante demonstrații de acrobație. Și părinții lui Orlando au fost acrobați iar talentul s-a transmis mai departe .

„Îm familia mea, eu sunt a patra generație de artiști de circ. Încă de pe vremea în care îi urmăream pe părinții mei în arena circului Globus, acrobațiile  mi se păreaau ceva grandios și mereu mi-am dorit să fac asta!”, spune  Orlando Oprescu fost artist al circului Globus. De doi ani și jumătate, Orlando este  managerul de circului care-i poartă numele iar afacerea lui este una de succes.

 Casetă: Ca și anul trecut, spectacolele se vor  ține în parcarea Real, de la 18.30 ( în cursul săptămânii). Sâmbăta și duminica, însă, sunt programate câte două showuri: de la 15.30,  respectiv, de la 18.30. Prețul  unui bilet este 20 de lei, pentru copii  și 30 de lei pentru adulți.



Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite