Accident sau tentativă de sinucidere? Asta trebuie să stabilească poliţiştii argeşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un apel la 112 anunţa aseară că o persoană a căzut de la etajul I al terasei de la Euromall, din Piteşti. O ambulanţă s-a deplasat imediat la faţa locului, echipajul găsind o tânără care suferise o fractură de bazin şi un hematom la nivel cranian.

Deşi rănită grav în urma căzăturii de la peste cinci metri înălţime, Maria Zâmbroianu, de 23 de ani, din comuna Bogaţi era conştientă şi a putut să le povestească medicilor şi poliţiştilor că venise la mall la cumpărături şi a alunecat, căzând peste balustrada terasei de pe malul râului Argeş.

Declaraţiile martorilor o contrazic însă pe tânără şi îi duc pe anchetatori cu gândul la o tentativă de suicid. Angajaţii terasei susţin că au văzut-o pe tânără vorbind la telefon şi plângând, spunând ceva despre un examen pe care îl picase.

image

Aceasta este terasa de pe care a căzut tânăra

“Vorbea la telefon, plângea. Am întrebat-o dacă serveşte ceva, a spus că nu şi am plecat la altă masă. Am auzit apoi că a căzut peste balustradă. Nu cred că putea să cadă pentru că balustrade este destul de înaltă”, explica ospătăriţa de la terasa unde a avut loc incidentul.

Reprezentanţii Euromall au pus la dispoziţia anchetatorilor imaginile surprinse de camerele de supraveghere, în urma cărora se va stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite