A început cea mai amplă lucrare de canalizare din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început cea mai amplă lucrare de canalizare din Piteşti
A început cea mai amplă lucrare de canalizare din Piteşti

Cu o tehnologie similară celei folosită la realizarea tunelui de sub Canalul Mânecii, în zona de sud a Piteştiului se lucrează la realizarea unui canal colector pentru apele pluviale care va reduce riscul de inundaţii cu 80%.

Ne-am obişnuit deja ca, după fiecare ploaie mai serioasă, zona de sud a Piteştiului să fie inundată. Actuala reţea de canalizare, cu o vechime de aproape 40 de ani, nu poate face faţă puhoiului de ape ce se revarsă spre partea cea mai de jos a oraşului.  SC Apă Canal 2000 pare să fi găsit soluţia rezolvării problemei: realizarea unui canal colector în zona Tudor Vladimirescu, la care va fi conectată magistrala ce preia în acest moment apele pluviale.

Lucrarea, demarată ieri după-amiază, este realizată prin Programul ISPA şi este evaluată la şase milioane de euro. Societăţii Apă Canal îi revin 25% din cheltuieli, restul investiţiei fiind suportată din fonduri europene nerambursabile. Realiazarea canalului colector presupune folosirea unei tehnologii utilizată în premieră în România.

  “Tehnologia este similară celei folosită la forarea tunelului de sub Canalul Mânăcii, numai că este de vreo patru ori mai mică. În apropiere de Zahana a fost realizat un puţ de 12 metri în diametru şi 15 metri adâncime. Cu ajutorul unui utilaj adus din Italia s-a început forarea, orizontală, a un canal care va străbate traseul spre staţia de repompare, şi apoi spre Distrigaz, va subtraversa şoseaua care trece peste baraj şi se va continua până pe lacul de lângă Petrochimie, unde va avea loc deversarea apelor pluviale.”, explică Gelu Mujea, directorul SC Apă Canal, care estimează că, după darea în folosinţă a canalului, riscul inundaţiilor va scădea cu 80%.

 Utilajul este automatizat şi direcţionat din exterior. Canalul colector va avea o lungime de 1,5 kilometri  iar relizarea lui va mai presupune forarea altor trei puţuri care să permit mobilitate în intervenţie,   lucrarea urmând să fie finalizată în septembrie, anul viitor. Intervenţia afectează, pe un tronson de zece metri,  una dintre benzile de mers de pe strada Lânăriei.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite