Piteşti: De pe sit arheologic, în case ANL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: De pe sit arheologic, în case ANL
Piteşti: De pe sit arheologic, în case ANL

După şase ani de discuţii, rromii de la Cetăţeni s-au „căpătuit“: statul le construieşte locuinţe ca să-i facă să elibereze ruinele cetăţii geto-dacice. Primăria Cetăţeni a cumpărat, deocamdată, doar o parte din terenul pe care urmează să fie ridicate locuinţele ANL pentru cele 36 de familii de rromi care locuiesc pe un sit arheologic.

De mai bine de şase ani, autorităţile judeţene tot încearcă să rezolve problema celor 36 de familii de rromi care şi-au amplasat gospodăriile pe situl arheologic de la Cetăţuia.
În urmă cu câteva luni s-a găsit în sfârşit soluţia: construirea de locuinţe sociale  prin ANL. Mai greu a fost să-i convingă pe liderii rromilor să accepte soluţia. Dacă iniţial aceştia nici nu voiau s-audă de mutare, acum au cam înţeles că n-au încotro. Ba chiar se bucură, că vor avea case construite de stat.
Lucrurile vor mai dura însă, pentru că pasul de la idee la punerea ei în practică presupune multe demersuri. În primul rând, trebuie achiziţionat tot terenul necesar, adică două hectare, pe care să fie ridicate casele. Terenul este pus la dispoziţie de Consiliul Local din Cetăţeni.

Cumpără teren ca să mute şatra
,,Am identificat o oportunitate de a rezolva această problemă prin Ministerul Dezvoltării şi Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe - programul de construire de locuinţe sociale pentru rromi. Problema e că Primăria Cetăţeni trebuie să pună la dispoziţia ANL-ului terenul pentru construirea locuinţelor. Din păcate, în intravilan sunt destul de puţine suprafeţe libere, şi acelea, în proprietate particulară. Aşa că vom cumpăra”, explică prefectul judeţului Argeş, Marcel Proca.
Până în prezent, Primăria Cetăţeni a reuşit, cu fonduri provenind de la bugetul local şi de la Consiliul Judeţean Argeş, să achiziţioneze doar un sfert din suprafaţa necesară construirii locuinţelor sociale. Asta pentru că, deocamdată, doar unul dintre cei trei proprietari ai terenurilor vizate de autorităţi şi-a vândut suprafaţa. 

Lucrările vor începe cel mai devreme la toamnă
Dacă, până la sfârşitul lunii viitoare, primăria va avea la dispoziţie cele două hectare, lucrările ar putea începe în septembrie-octombrie.
,,Din momentul achiziţionării terenului, se va trece la realizarea studiului de fezabilitate. Terenul va fi pus la dispoziţia ANL, iar lucrările vor putea începe”, explică prefectul.
Consiliul Local Cetăţeni va suporta toate cheltuielile legate de infrastructură.

Rromilor le este teamă
Liderul romilor de la Cetăţeni, Bonbonel Tinca, spune că oamenii vor să intre în legalitate.
„Rromii noştri fac mulţi copii şi-şi mai construiesc câte o căsuţă, aşa s-a ajuns la situaţia asta, să stea şi pe sit.  Oamenii sunt paşnici,  n-ar fi împotriva mutării, mai ales c-ar  vrea să li se facă acte de proprietate,  dar le e puţin teamă”, explică Tinca
„Mă mut, nu zic nu, dacă-i musai, dar să ne dea întâi casele de care vorbesc,  c-am trei puradei şi nu plec cu ei pe drumuri până s-apucă ei de treabă”, spune Claudel Puicuş, unul dintre cei care trebuie să elibereze situl.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite