Piteşti: 550 de studenţi, în pragul exmatriculării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coadă în această dimineaţă la casieria Universităţii Piteşti de pe stada Târgu din Vale. Pe ultima sută de metri aproximativ jumătate din cei 1.000 de studenţi restanţieri au reuşit să-şi plătească prima tranşă din taxa de şcolarizare anuală.

Până astăzi, la ora 12.00, când  expirat termenul limită de achitare a primei tranşe din taxa de şcolarizare, în jur de 450 de studenţi din cei 1.000 cu  restanţe au trecut pe la casierie”, a precizat Gheorghe Bănică, cancelarul Senatului Universităţii de stat din Piteşti. În mod normal, cei care nu au reuşit să facă rost de bani pentru taxă, ar fi trebuit exmatriculaţi începând cu mâine, însă conducerea Universităţii a decis să acorde o dispensă la termenul limită pentru a veni în sprijinul restanţierilor.

„ Ştim că este criză şi că oamenii nu au bani. Tot ce am putut să facem în acest sens a fost să prelungim teremnul limită de achitare a primei tranşe din taxa anuală de studii până la începerea sesiunii de iarnă”, anunţă cancelarul Senatului. Astfel, cei aproximativ 550 de studenţii care se află în pragul examtriculării mai au la dispoziţie o săptămână pentru a achita taxa care le dă în continuare dreptul să urmeze cursurile la zi în cadrul Universităţii Piteşti. Sesiune de examene din iarnă începe pe 23 ianuarie, astfel că studenţii restanţieri dau din colţ în colţ pentru a face rost de bani în timp util. „Sunt în anul IV la Faculatea de Ştiinţe Economice şi Administrative. Încă nu am plătit taxa de studii, dar mă voi da peste cap să fac rost de suma necesară în timp util. Ar fi păcat să pierd anul, mai ales că m-am pregătit temeinic la materiile la care voi susţine examene în sesiunea de iarnă”, spune Codruţ Mateescu. 


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite