UPDATE: 200 de anchete sociale, prin sondaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Pitești efectuează,  prin sondaj, până la sfârșitul lunii, aproximativ 200 de anchete sociale pentru verificarea veridicității datelor înscrise în cererile de acordarea a ajutoarelor de incălzire a locuinţei primite. Cei care au mințit în declarții vor  trebui să dea banii înapoi și să răspundă penal

Din 25 octombrie de când s-a dat startul la depunerea cererilor de acordarea a ajutoarelor de încălzire a locuinţei, aproape 1800 de familii din Pitești au depus  solicitări în acest sens, la Primăria Municipiului Pitești. Peste 90% sunt cereri de acordarea a ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale  iar diferennța vine din partea celor care își încălzesc locuințele cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri. Odată cu cererea, solicitanții a depus și documerntația care atestă că au acest drept  iar dacă intervin modificări cu privire la  componenţa, veniturile şi bunurile familiei,  beneficiarii ajutorului sunt obligați să le comunice în termen de 5 zile de la data producerii acestora, prin depunerea unei noi declaraţii pe propria răspundere, individual sau prin asociaţiile de proprietari ori chiriaşi.

 Luați la verificat, prin sondaj

Din experința anilor trecuți, sunt și familii care, fie fac solicitări în baza unor documente  false, fie “uită” să declare la Primărie că au survenit modificări în privința veniturilor.
În aceste zile,  reprezentanții Primăriei efectuează, prin sondaj, anchete sociale pentru verificarea veridicității celor inscrise în cererile de acordarea a ajutoarelor de incălzire a locuinţei. Până la sfârșitul acestei luni, la Pitești vor fi efectuate 200 de astfel de anchete  iar verificarea titularilor ajutoarelor de incalzire va continua pe întreaga perioadă a sezonului rece.

“Anul acesta, acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei este conditionată atăt de nivelul veniturilor din luna anterioară depunerii cererii ( sub 615 lei/ membru de familie) cât şi de deţinerea în proprietate a unor bunuri mobile sau imobile. Declararea unui număr mai mare de membri de familie sau a unor venituri mai mici decât cele reale, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz și se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal iar amenzile pentru declarații false pot ajunge până la 10.000 de lei.”explică Raluca Gionea consilier  Biroul Prestații Sociale din cadrul Primăriei Pitești.
Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei se primesc pe întreaga perioadă a sezonului rece (noiembrie 2010-martie 201), însă stabilirea dreptului se va face cu luna depunerii cererii.

Modalităţi de plată    

Felul în care se de acordă acest ajutor diferă în funcție de sursa de încălzire. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale va fi scăzut din costul total al facturii GDF SUEZ. Plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri , în schimb,  se face lunar,  în zilele de 15, 16, 17, la casieria Primăriei municipiului Piteşti, intrarea B, camera nr.26 iar ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat se acordă prin compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energie termică.






Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite