170.000 de euro, kilometrul de drum asfaltat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna Bascov începe asfaltarea a şapte drumuri comunale de legătură cu DN 7, pe bani europeni. Şi în Piteşti vor porni utilajele pe străzi, pentru a se acoperi tranşeele lăsate în urmă de firma care a reabilitat reţeaua de apă şi canalizare.

Primăria Bascov a accesat 2,5 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin intermediul programului de dezvoltare rurală. Jumătate din bani vor fi folosiţi la asfaltarea mai multor drumuri din comună, care fac legătura cu DN 7, Piteşti-Râmnicu Vâlcea. Lucrările sunt programate să înceapă la sfârşitul lunii septembrie, vizaţi fiind, în total, peste şapte kilometri de drumuri.

Drumuri care nu au fost asfaltate niciodată

Un kilometru de drum asfaltat pentru prima dată ar urma să coste circa 170 000 de euro. 

„În acest moment, suntem în etapa de achiziţii, urmând ca în maximum 45 de zile să începem lucrările propriu-zise. Ne bucurăm că am reuşit să obţinem aceşti bani europeni. Acestea sunt străzi care nu au fost asfaltate niciodată, sunt din piatră, iar starea lor nu era una care să ne facă cinste. Este o muncă mai mare să asfaltezi de la zero, la fel şi cheltuiala. Licitaţia pentru firma constructoare va avea loc la sfârşitul lunii august”, ne-a spus Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov.

În această comună, rămân neasfaltate încă 12 străzi nou înfiinţate prin construcţia unui număr mare de case, în ultimii ani.

Şi la Piteşti se asfaltează

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti a alocat suma de patru milioane de lei pentru a reface suprafeţele carosabile aferente străzilor, parcurilor, aleilor şi trotuarelor care au fost afectate de lucrările de extindere şi modernizare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare menajeră, efectuate de această societate. Licitaţia pentru desemnarea firmei care se va ocupa de reparaţii va avea loc pe 26 august. În plus, termenul pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a reţelelor de apă şi canal, efectuate de firma portugheză Soares Da Costa, pe bani europeni, expiră tot la finele verii, iar firma locală de canal şi-a alocat deja un buget pentru eventualele reparaţii.

„Se apropie termenul limită, iar asfaltul de pe străzile în care s-a intervenit a început să cedeze, din cauză că umplutura nu a fost pusă cum trebuie. Sunt străzi în tot Piteştiul care vor trebui asfaltate din nou: Sfânta Vineri, Crinului, Stejarului, Paltinului, Petre Ispirescu, Grigorie Leu, strada Trivale”, ne-a spus Doru Iliescu, directorul Administraţiei Domeniului Public Piteşti. 

 „Sfârşitul lunii august este ultimul termen pentru acest constructor. Nu vreau să comentez ce au lăsat în urmă, dar noi am alocat un buget 1,5 milioane de euro pentru asfaltările din urma lor, asfaltări care vor fi făcute din septembrie”, ne-a spus Gelu Mujea, directorul Apă Canal 2000 SA Piteşti.




Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite