151 de piteşteni au aprins flacăra Revoluţiei în faţa Prefecturii

Decebal Nicolae, unul dintre cei care a participat la evenimentele de la 22 decembrie 1989 din Piteşti, a povestit pentru „Adevărul de Seară“ evenimentele fierbinţi de acum 20 de ani. După ce a fost la baricada de la Intercontinental, revoluţionarul a venit acasă pentru a fi printre primii care strigă „Jos Comunismul“ în Piteşti.

Au trecut 20 de ani de la evenimentele care ne-au redat, sau ar fi trebuit să ne redea libertatea. Revoluţia încă  nu s-a încheiat, asta crede unul dintre piteştenii care a luat parte la evenimentele din decembrie 1989. 

Pe 21 decembrie a fost la Intercontinental, iar pe 22 decembrie a fost implicat într-o serie de evenimente care au avut loc la Piteşti şi Bucureşti.

„Laşule, coboară de pe trotuar şi hai cu noi! Şi tu vrei libertate!”

 Decebal Nicolae a fost prezent la manifestaţia de la Intercontinental. „Eram student la Institutul de Sport de la Bucureşti. Am apucat să intru în rândul manifestanţilor. Printre ei era şi verişoara mea(venea de la şcoală), despre care, mai târziu, am aflat că a fost împuşcată. Asupra ei s-a tras de undeva de sus, de pe o clădire, cu intenţia clară de a o împuşca în cap. A fost lovită însă în laba piciorului drept, a căzut, a fost arestată, bătută, dusă la Jilava, şi eliberată a doua zi.”, spune revoluţionarul. Doi colegi de antrenament de Ia IEFS, Tuţu Marinel şi Bebe Marinescu, l-au tras în manifestaţie sub sloganul „Laşule, coboară de pe trotuar! Nu te uita la noi. Şi tu vrei libertate!” „Am cărat la baricadă nişte tomberoane mari, pline cu mobilă de la Cocor, pentru a o întări. Începuse să vorbescă Dan Iosif, cu portavocea alimentată la curent de la o baterie de maşină, ţinută de Dumitru Dincă. Unul dintre cei care împingea cu mine la tomberoane a fost împuşcat şi omorât. După ce s-a lăsat întunericul, când începuse să se tragă în aer şi coborau rafalele spre noi, mi-am dat seama că vom fi măcelăriţi şi am plecat spre Piteşti.”, işi aminteşte Decebal. În noaptea de 21 decembrie, târziu, a ajuns la Piteşti. Eevenimentele de aici s-au petrecut în ziua de 22 decembrie. 

O hartă a evenimentelor din Piteşti

Singurul loc unde s-a tras a fost la Spitalul Judeţean, dar am mai fost şi alte icidente izolate. „La Spitalul Judeţean din Piteşti s-a tras, dar a fost o diversiune, pentru ca anumite documente să fie scoase de la Securitate şi transportate la Berevoieşti, unde, în 1990 au fost arse.”, spune Decebal. 

Ocuparea Prefecturii

Un grup de revoluţionari ajutaţi de o partea a armatei au intrat şi au ocupat Prefectura pe 22 decembrie. S-a format apoi un grup de Salvare Naţională  pentru apărarea punctelor strategice din Piteşti: Petrohimia, uzinele de apă şi altele. În Prefectură a fost adus şi Marian Stanciu, pe care revoluţionarii îl prinseseră în altă parte. „Marian Stanciu cel care conducea Hanul de la Merişani, rudă cu familia Ceauşeştilor, a fost reţinut, de noi, la Prefectură.” La el a venit generalul Berechet, maior pe atunci, i-a furat mapa cu acte, bani româneşti şi străini. Nu ştim nici azi ce era în acea mapă. Mai târziu, în ziua în care eu am fost arestat (în timpul mineriadei 13-15 iunie 1990), Berechet a fost făcut general,” spune Decebal.  Tot în Prefectură era reţinut de către revoluţionari şi generalul Anghel(pe atunci colonel), cel care îi ţinea ascunşi în unitatea militară pe nomenclaturiştii şi secretarii de partid locali. „Dragomir a intrat în Prefectră, pretinzând că este de partea noastră, ne-a pus pistolul mitralieră în piept şi l-a eliberat pe Anghel (șeful garnizoanei Pitești la acea vreme). La comemorări, mai târiu, generalul Dragomir(cel care a devenit șeful Garnizoanei Pitești mmai târziu) depunea coroane alături de noi.”, adaugă Decebal Nicolae.

După ocuparea Prefecturii, revoluţionarii Piteşteni au mers la sediul Securităţii. Cei de la Securitate, nu au ieşit din sediu de bună voie. „Maiorul Oancea, de la Casa Armatei, a ieşit pe tanc cu portavocea şi i-a ameninţat pe securişti că dacă nu se predau, vom deschide foc cu armamentul de pe tancuri. Au ieşit, au predat nişte arme cu care, într-adevăr ,nu se trăsese, dar într-o încăpere pe care au încercat să mascheze cu un dulap, am găsit alte arme aruncate la întâmplare, cu muniţie parţial consumată. Armele fuseseră folosite de curând. Atunci ne-au spus securiştii că au tras cu ele la poligon.”, spune revoluţionarul.

Dejucarea unei diversiuni la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti

În ziua următoare, pe 23 decembrie 1989, Decebal Nicolae se întoarce cu un transport de sânge pentru Spitalul de Urgenţă Bucureşti. Aici a descoperit o diversiune menită să producă un măcel între revoluţionari şi militari. „Am dejucat această diversiune, descoperind adevăratul loc din care se trăgea, după traiectoriile gloanţelor care pătrunseseră prin geam în pereţi. Toate proveneau din acelaşi loc: o clădire izolată, din spatele stadionului Dinamo, şi nu cum se părea că s-ar trage, dinspre celelalte formaţiuni de militari şi revoluţionari.”

Falşii revoluţionari şi periculoasa lor majoritate

„S-au făcut şi încă se fac presiuni asupra noastră, li s-au cerut oamenilor bani, celor care chiar au fost răniţi, au luptat, sunt revoluţionari veritabili.”, spun Decebal Nicolae şi Lucian Rădulescu (arestat în noaptea de 21 decembrie, la Intercontinental). „Şefi de asociaţii de revoluţionari, oameni de o moralitate îndoielnică, obsedati diabolic de dorinta acerbă de parvenire, şi-au construit o majoritate cam de 500 de oameni, aproape toţi „făcături”, pentru ca la vot să îi ţină în fruntea Asociaţiilor.”, spune revoluţionarul. Iată mărturiile lui Decebal Nicolae despre cei care conduc asociaţiile de revoluţionari argeşene. 

„Dorin Popa, şeful unei asociaţii de revoluţionari din Argeş, a fost la Mineriade, dar a fost dintre cei care băteau oamenii. Era agitator al hoardelor de mineri împotriva studenţilor.  

Ovidiu Aslan este nepotul colonelului Nanu. La el a venit în Prefectură, pe 22 decembrie. Colonelul Nanu era, pe atunci, șeful Apărării Civile. „Noi l-am forțat pe Ovidiu Aslan să îl pune pe unchiul său să ne dea arme. Șeful lui Nanu, era colonelul Pârcălăbescu, dar, practic, era în subordinea lui Ioan Geoană, care dădea raportul lui Neagoe Marin(de la Direcția a cincea). Ce a riscat Ovidiu Aslan cand a venit în Prefectură la unchiul lui, pe 22 decembrie? Oare făcea parte din formațiunile apărării civile? Dacă este așa, atunci nu avea dreptul la certificat de revoluționar.”, spune Decebal Nicolae.

Oliver Ioniţă, de la Secretariatul pentru Problemele Revoluţionarilor, era, la acea vreme, şofer, şi a fost trimis cu o Dacie de la ICSITA, la Sibiu, cu un transport de sânge. Aşa a ajuns el revoluţionar. El a fost pontat pe cartea de muncă, fără a-şi asuma niciun risc! Aceşti manivelari au o majoritate de falşi revoluţionari, astfel încât noi, cei care ştim adevărul, să rămânem voce izolată. Ne confruntăm cu aceiaşi oameni care controlau România şi pe timpul lui Ceauşescu şi o controlează şi acum. Ei fac echilibristică pe marginea legii şi singurul scop este să se răzbune pe cei care au îndrăznit să îşi dorească libertate.”, încheie Decebal Nicolae. 

Prin natura ocupatiei(filozofie-istorie) pot afirma că o Revoluţie nu se termină în cinci zile. În întreaga istorie universală, în toate revoluţiile, s-a întâmplat la fel: revenirea conservatorilor (comunistii, în cazul nostru), s-a produs aproape imediat după debutul insurecţiilor armate şi a durat o lungă perioadă.