121 de rable pe domeniul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maşinile abandonate ocupă, degeaba, spaţiile de parcare, şi aşa insuficiente. Procedura de ridicare a acestor maşini e atât de complicată încât doar în 6 cazuri din 121, autorităţile au putut elibera spaţiile pe care  rablele le ocupau de luni sau poate chiar ani.

Nu e cartier al Piteştiului în care să nu te împiedici de o rablă pe butuci. Stă acolo, nemişcată cu lunile sau chiar cu anii spre disperarea vecinilor care se ceartă pe un loc de parcare.

 În cartierul Exerciţiu, în spatele magazinelor, n-ai unde s-arunci un ac. Dacă vii din altă zonă şi ai de gând să-ţi faci cumpărăturile aici, n-ai nicio şansă să găseşti un loc în care să-ţi laşi maşina. Singurele parcări sunt cele dintre blocuri iar acolo e o adevărată nebunie. Automobilele sunt aliniate pe câte două - trei rânduri iar vecinii se cheamă unii pe alţii când trebuie să-şi scoartă maşinile din spaţiile respective. Îi sfidează, parcă, proprietarii a două dacii, ambele pe jante, care n-au mai fost scoase din parcare de câteva luni bune: una la Blocul A7a, celalată la câţiva metri mai încolo, la A7.

„În loc să le ducă la Remat să facă un bine şi pentru ei şi pentru noi,  oamenii ăştia ţin  degeaba ocupată parcarea. Şi-au mai şi puns maşinile chiar la scara blocului. Personal am stat de vorbă cu unul dintre proprietari. Îl înţeleg şi pe dânsul că plăteşte impozite pentru maşină, are dreptul ca şi mine să-şi ţină Dacia în parcare, însă, dacă tot nu merge, s-o ducă de aici. Eu trebuie s-o duc pe a mea la trei blocuri distanţă pentru că aici n-am loc de alţii.”, spune Marian Dumitru, unul dintre locatarii din zonă.

 De la începutul anului şi până în prezent, Primăria a identificat, în Piteşti, nu mai puţin de 121 de astfel de rable şi doar 40 de proprietari au binevoit să şi le ia din parcare blocului după ce au primit somaţii să elibereze spaţiile respective. Celelalte, teoretic, ar fi trebuit ridicate de Municipalitate însă procedura prin care se poate trece la această operaţiune este atât de complicată încât şansele de reuşită sunt foarte mici. 

„Conform prevederilor Legii nr. 421 / 2002, un vehicul este abandonat când starea tehnică a acestuia este improprie circulaţiei pe drumurile publice, este nemişcat de cel puţin un an şi rezultă intenţia proprietarului de a renunţa la el.”,  explică inspectorul de specialitate din cadrul Primăriei Piteşti,  Cornel Stan.

 Misiune imposibilă


 Mai întâi se face depistareare  rablelor. Urmează  identificarea proprietarilor vehiculelor luate în evidenţă. Angajaţii primăriei încheie, apoi, un proces verbal de constatare a stării tehnice a vehiculului, după care emit o somaţie către proprietar pentru ridicarea în 5 zile a maşinii de pe domeniul public. După cele 5 zile se intocmeşte o dispoziţie de declarare a vehiculului ca bun abandonat, însă este nevoie şi de martori pentru a demonstra că vehiculul  n-a mai fost mişcat  de un an. Misiune …aproape imposibilă, pentru că la rândul său şi proprietarul poate demonstra că, măcar la 11 luni, tot a făcut o deplasare.

 Dacă, totuşi, Primăria reuşeşte să arate că vehiculul nu s-a deplasat timp de un an, după declararea lui ca bun abandonat poatre proceda, în sfârşit, la ridicarea acestuia. Dacă vehiculul nu este revendicat de către proprietar în 30 de zile, se întocmeşte dispoziţie de trecere a a sa în proprietatea municipiului Piteşti iar maşina poate valorificată la  fier vechi.

„Anul acesta, doar în cazul a 6 din cele cele 121 de maşini aflate în astfel de situaţii,  identificate pe domeniu public, am putut demonstra că n-au mai fost mişcate şi au putut fi  ridicate prin dispoziţia primarului”, spune Cornel Stan.


 

 


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite