„Interiştii” au intrat în vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La finalul meciului cu Steaua, fotbaliştii lui FC Internaţional au fost anunţaţi de antrenori că intră în vacanţă
La finalul meciului cu Steaua, fotbaliştii lui FC Internaţional au fost anunţaţi de antrenori că intră în vacanţă

Imediat după meciul din ultima etapă a turului, cu Steaua, jucătorii lui FC Internaţional au intrat în vacanţa de iarnă până pe 8 ianuarie.

Finalul meciului cu Steaua, de duminică, a consemnat intrarea în vacanţă a „interiştilor”. Trişti, după ce au pierdut în Ghencea, acolo unde au făcut unul dintre cele mai bune jocuri ale lor din prima partea a campionatului, fotbaliştii lui Ştefan Stoica vor petrece sărbătorile de iarnă cu grija retrogradării.

Cu 16 puncte, FC Internaţional a terminat turul pe locul 15 şi pentru argeşeni Moş Căciun va fi sărac de data aceasta. „ Eu am mare încredere în echipa mea. Cred că am reuşit să consolidăm o familie în jurul echipei şi sunt ferm convins că o vom scoate la capăt. Avem tot ce ne trebuie ca să rămânem în prima ligă”, a spus Ştefan Stoica la sfârşitul meciului din Ghencea.  Vacanţa „interiştilor” se va încheia pe 8 ianuarie, anul viitor, lotul urmând să se reunească la acea dată la stadionul „Tineretului” din Ştrand.


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite