Neamţ: Restanţă-record: 22.261 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionul rău-platnicilor la întreţinere stă pe Aleea Paltinilor şi se numeşte Camelia Oţet

Vecinii datornicilor la întreţinere din oraş spun că fac eforturi mari să plătească facturile şi că nu vor să mai sufere iarna.

Câţiva pietreni au ajuns  să acumuleze la întreţinere datorii fabuloase, de ordinul zecilor de mii de lei. Din cauza lor, au de suferit de multe ori şi vecinii bun-platnici, nevoiţi să stea în frig. „Datornicii sunt acţionaţi în judecată. În funcţie de decizia judecătorilor vom vedea ce măsuri vom aplica. Mai rău este că sunt şi bun-platnici care suferă din cauza vecinilor cu restanţe“, a declarat Gabriela Tomşa, directorul societăţii Locativserv, administrator al locuinţelor sociale şi al imobilelor primăriei.

Campionii rău-platnicilor din oraş sunt Ilie Michiuşcă, de pe strada Aleea Plaiului, cu o restanţă de 22.000 de lei, şi Camelia Oţet. Domiciliată în blocul 6 de pe Aleea Paltinilor, femeia are de plătit 536 de lei pentru luna în curs şi o restanţă de 21.724 de lei la întreţinere. Deşi în apartament nu mai locuieşte nimeni de mai bine de un an, femeia lucrând în Italia, datoriile au continuat să se acumuleze. În apartament nu există nici apometre, nici repartitoare, aşa că a fost trecut în sistem pauşal.


Vecinii săi riscă acum să rămână fără apă caldă şi căldură. „Eu sunt şomer. Soţia are un salariu mic, dar nu avem restanţă la întreţinere. În lunile de iarnă avem şi 300 de lei de plată. Sper să nu suferim din cauza vecinei noastre“, a spus Liviu Tudosă, din blocul 6 de pe Aleea Paltinilor.


Justificare de rău-platnic: „Am rămas fără serviciu“


Didina Săcăleanu, o rău-platnică de pe strada Plaiului, explică cum a ajuns să acumuleze restanţe în ultima perioadă. „Am rămas fără serviciu. M-a dat afară. Din luna martie nu am mai plătit la întreţinere şi am acum o datorie de 1.000 de lei. Nu ştiu ce voi face în lunile de iarnă, dar merg cu Dumnezeu înainte“, detaliază Didina Săcăleanu.

La asociaţii, „fruntaşă“ este Dărmăneşti Sud 


Locatarii cu cele mai mari datorii din oraş, care nu mai primesc nici căldură şi nici apă caldă, sunt cei de la Asociaţia de Proprietari Dărmăneşti Sud, cu un debit total de 21.671 de lei către societatea de termoficare din oraş. Cea mai mare datorie înregistrată de o persoană este cea a Cameliei Oţet, de 22.261 de lei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite