Start încins de campanie în Neamț. Plângere penală pentru un banner distrus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul PP-DD la primăria Zănești s-a adresat conducerii Poliției județene, IGPR și chiar Ministrului de Interne după ce și-a găsit materialul electoral sfâșiat. Bannerul avariat era postat chiar peste drum de sediul poliției comunale.   

Sesizarea adresată de către Daniel Vinca, președintele organizației locale PP-DD și candidat la funcția de primar, și-a găsit bannerul electoral distrus vineri dimineață. 

Deși pe banner erau afișate atât chipul candidatului local la primărie, cât și cel al președintelui fondator al PP-DD, ținta vandalilor a fost doar Daniel Vinca, în timp ce Dan Diaconescu a rămas neatins de furia electorală.

image

 „Reamintesc că în urmă cu 10 luni am reclamat o faptă similară la Poliția Neamț (subliniind că nu am încredere în competența și corectitudinea șefului de post de atunci ILIE MARCEL). Nici până azi nu am primit nici un răspuns după demararea acelei anchete", spune candidatul „avariat" de vandalii electorali.

Anul trecut, în luna iunie, Daniel Vinca înaintase de asemenea două sesizări Poliţiei Judeţene Neamţ în care reclama distrugerea a şase bannere amplasate în Zaneşti, tot pe proprietăţi private, prin care acesta își promova mesajul Asociației Civice Pro Zănești.

Reclamantul spune că și atunci a evitat să-și îndrepte plângerile către poliția din comună deoarece avea suspiciuni față de profesionalismul șefului de post.

image

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Neamț despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012

Rămâi pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite