Neamţ: S-au înmulţit accidentele de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: S-au înmulţit accidentele de muncă
Neamţ: S-au înmulţit accidentele de muncă

Angajaţii din construcţii acceptă condiţiile improprii impuse de patroni, de frică să nu rămână fără serviciu. CITEŞTE ŞI Braşov: Accident sub ochii poliţiştilor, la Zilele Teliului

Constantin Dobrin, angajat al unei firme care se ocupă cu reabilitarea termică a blocurilor din oraş, a căzut de la înălţime şi a decedat în luna august.

În aceeaşi perioadă, alte cinci persoane au suferit accidente care s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă. Pe 15 septembrie, un nemţean de 51 de ani a fost victima unui accident de muncă şi a ajuns la Urgenţe cu traumatism cranio-cerebral, fractură bază-craniu şi hematom epidural minor şi subdural occipital drept şi stâng.

Forţaţi să lucreze la negru
Pietrenii îi pot vedea zilnic pe muncitorii care lucrează la reabilitarea termică a blocurilor fără a avea echipamente speciale de protecţie. Deşi sunt conştienţi că-şi asumă riscuri mari, angajaţii nu îndrăznesc să depună sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). În schimb, îşi varsă năduful în faţa familiei, ori la un „pahar de vorbă“ cu prietenii.

„Avem numai o salopetă şi atât. Nu avem căşti, nici protecţie pentru zonele mai sensibile ale corpului. Nu avem protecţie, dar nici curajul să ne plângem“, admite Cosmin (23 de ani), angajat al unei firme de construcţii. Conform reprezentanţilor ITM, numărul nemţenilor care rămân fără loc de muncă este în continuă creştere din decembrie 2008 încoace.

„De la finalul anului trecut, numărul încetărilor de activitate este cu mult mai mare faţă de cel al contractelor noi de muncă. La finalul lunii august, de exemplu, s-au înregistrat numai 1.705 contracte noi, numărul încetărilor de activitate depăşind cifra de 2.300“, a declarat Ioan Popescu, directorul coordonator al ITM Neamţ. Pe lângă riscurile pe care şi le asumă zi de zi, angajaţii sunt obligaţi, de multe ori, să muncească la negru. Fără a avea forme legale le este cu atât mai dificil să depună plângeri împotriva angajatorilor. În luna august, au fost descoperiţi 44 de angajatori la care lucrau 52 de persoane fără forme legale.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite