Villadsen, înger și demon în remiza nebună obținută de Ceahlăul la Pandurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thomas Villadsen
Thomas Villadsen

După 1-1 la Tg. Jiu, nemțenii au încheiat anul cu 22 de puncte și iernează pe locul 10 în clasamentul Ligii I. În ultimele șapte runde, Ceahlăul a pierdut un singur meci, etapa trecută, la Mediaș.

Portarul danez al nemțenilor le-a dat șansa gorjenilor să deschidă scorul în minutul 21 al partidei, după ce a respins în față șutul lui Voiculeț. Mingea a fost reluată în poartă de Maxim, jucător născut la Piatra Neamț.   

„Fără să supăr pe nimeni, trebuie să recunosc că am întâlnit astăzi cea mai bună echipă care a jucat la Târgu Jiu. Am jucat și cu Rapid, și cu CFR Cluj, dar am întâlnit astăzi o echipă extrem de solidă, care ne-a pus mari probleme, mai ales în repriza a doua. Cred că a fost un rezultat echitabil", a declarat Petre Grigoraș, tehnicianul echipei Pandurii Tg. Jiu.

Jucătorii lui Costel Enache și-au revenit repede din șoc, iar până la pauză au reușit să egaleze prin golul marcat de Ionuț Bădescu, în minutul 41.

„Sentimentele sunt confuze la ocaziile rarisime pe care le-am avut pe final. Aș putea fi puțin dezamăgit de rezultat, dar am plecat cu punct de la o echipă care a făcut performanța și practică un joc plăcut și eficient. Pentru o nou promovată, pentru modul în care vedem noi lucrurile, începutul ne dă dreptate, și ne dă speranță că vom avea continitate în ceea ce facem", a spus pentru dolcesport antrenorul Costel Enache.

În a doua repriză jocul a fost deschis, fiecare formație fiind aproape de a se desprinde decisiv. În ultimul minut regulamentar al jocului, Thomas Villadsen a reușit să salveze egalul cu o intervenție riscantă în urma căreia portarul se putea accidenta după contacul cu bara laterală.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite