Vârful Toaca, erodat de bocancii turiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scara de lemn construită pe cel mai înalt punct din Ceahlău în anii ’70 pentru a proteja solul este acum impracticabilă. Vizitatorii şi meteorologii pot urca pe Toaca numai pe o potecă neamenajată care asigură legătura între platoul superior al muntelui şi vârf.

Pentru a ajunge în cel mai înalt punct din Ceahlău, turiştii trebuie să dea dovadă de mult curaj. Singura potecă pe care meteorologii şi vizitatorii pot ajunge pe Vârful Toaca are porţiuni alunecoase şi există pericolul căderii în gol. „Noi ne-am obişnuit să urcăm şi să coborâm pe această potecă, iar dintre turişti nu a murit nimeni până acum. Au mai fost unii care au căzut, dar s-au ales numai cu răni uşoare“, a spus meteorologul Constantin Panaite, de la Staţia Toaca.


Lipsesc banii pentru scară


Acesta s-a arătat mai îngrijorat de faptul că muntele este distrus cu fiecare pas al vizitatorilor. „Îngrijorător este însă că fiecare dintre cei circa 1.000 de turişti care urcă anual până aici dislocă cu fiecare pas cantităţi de pământ şi rocă, provocând, în timp, o eroziune importantă a vârfului“, a mai spus meteorologul.


Acesta consideră că stoparea eroziunii este cu atât mai necesară cu cât vârful Toaca este inima ariei protejate Parcul Naţional Ceahlău.Constantin Andraş, şeful Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău, spune că scara veche a fost făcută de meteorologi şi că tot ei ar trebui să o refacă.


„Ca geolog, ştiu că, în timp, eroziunea poate provoca efecte nefaste. Au existat mai multe demersuri pentru refacerea scării, însă ni s-a spus că nu sunt bani“, a declarat Andraş. În urmă cu câţiva ani, Administraţia Parcului Naţional Ceahlău a aprobat refacerea scării. „Au fost date toate aprobările pentru refacerea scării odată cu modernizarea cabanei meteo, dar proiectul nu a mai continuat din lipsă de fonduri“, a spus Gheorghe Lalău, fostul director al Parcului.


Constantin Drăcşineanu, directorul Centrul Metorologic de la Iaşi, a confirmat impasul financiar în care a intrat proiectul. „Avem un proiect de refacere a acestei scări, cu câteva refugii pe parcurs. O perioadă, nu am găsit înţelegere la Agenţia de Protecţie a Mediului Neamţ şi la Administraţia Parcului. Când am primit toate avizele, nu am mai avut bani“, a spus Constantin Drăcşineanu.


Scara de lemn care asigura legătura cu Vârful Toaca a fost construită în anii ’70. Cabanierul de la Dochia, Neculai Lazăr, susţine că avea 465 de trepte din lemn de stejar masiv şi a fost practicabilă până în urmă cu şapte ani. De trei ani, din ea n-au mai rămas decât nişte
resturi putrezite.


Din dispoziţia Administraţiei Parcului, treptele de la bază au fost luate, pentru că unele porţiuni erau deosebit de periculoase pentru turişti.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite