Neamţ: Casă incendiată în comuna Văleni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Casă incendiată în comuna Văleni
Neamţ: Casă incendiată în comuna Văleni

Primele cercetări arată că focul a fost provocat intenţionat

Pompierii Detaşamentului Roman au fost alertaţi dimineaţă la ora 04.25 să intervină pentru stingerea incendiului izbucnit la locuinţa unei femei din satul Moreni, comuna Văleni. Deşi s-a intervenit cu zece subofiţeri şi două  autospeciale, au ars acoperişul casei, mobilierul din două camere, uşile şi geamurile casei. De asemenea, flăcările au mistuit 700 kilograme de cereale, obiecte electrocasnice şi documentele de proprietate, iar pereţii construcţiei şi instalaţia electrică s-au degradat.

„Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a precizat căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Valoarea aproximativă a bunurilor distruse este de 20.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate este de 30.000 de lei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite