UPDATE Profesorul de franceză din Neamț acuzat de corupție sexuală asupra elevilor: „Nu regret nimic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircia Barbu, profesor care predă limba franceză la două școli din comuna Icușești este acuzat de părinții copiilor că are un comportament neadecvat faţă de elevi și că le vorbește în termeni cu conotații sexuale. Părinţii au sesizat deja conducerea unității de învățământ, iar reclamația este verificată în cadrul anchetelor declanșate de Inspectoratul Școlar și de Poliție.

Update ora 18.50

Părinții copiilor din clasele a III-a și a IV-a care învață la școala Spiridonești, din comuna Icușești, Neamț s-au plâns direcțiunii că profesorul în vârstă de 58 de ani le hărțuiește copiii în timpul orelor de curs.

„Săptămâna trecută, băiatul meu mi-a povestit că profesorul i-a scos în pauză pe toți elevii, mai puțin pe unul dintre colegi. Copiii s-au uitat pe geam și l-au văzut pe profesor care l-a îmbrățișat și l-a sărutat pe colegul rămas în clasă. Atunci copiii de afară au fost văzuți de profesor, iar acesta, surprins că a fost observat le-a arătat degetul obscen cu degetul mijlociu", spune mama unui elev.

Părinții copiilor îl acuză pe profesorul de franceză de la școala Spiridonești

Părinții sunt scandalizați de comportamentul profesorului

Un alt părinte care l-a reclamat pe profesorul de franceză spune că un astfel de comportament nu e singular la clasă. „Băiatul meu mi-a povestit că, la o oră de curs l-a întrebat pe profesor ce e desenat în manual arătând spre o pereche de buze. Atunci, profesorul a pus gura pe carte și a început să geamă, zicându-le copiilor că așa vor face și ei când vor fi mari".

„Je ne regrette rien"

Profesorul neagă toate acuzațiile și spune că reclamațiile părinților nu sunt decât o răzbunare pentru că le-ar fi lăsat corigenți copiii care i-au fost elevi în anii din urmă.

„Nu am pipăit niciun elev, sunt doar speculații fără suport în realitate. Acel copil oprit în clasă scria foarte încet și a rămas să copie exercițiul de pe tablă, de aceeia le-am dat drumul colegilor în pauză", spune Mircia Barbu. După plângerile părinților, profesorul care are patruzeci de ani de muncă în învățământ a renunțat să mai predea la școala Spiridonești, unitate care aparține de școala din satul Bălușești.

„Nu-mi reproșez nimic, sau, după cum era vorba cântecului lui Edith Piaf, <<Je ne regrette rien>>".

Comportamentul profesorului Barbu a stârnit revolta părinților

...............................................

Organele de conducere ale şcolii din Băluşeşti au făcut o plângere la secţia de poliţie numărul 9, din Oniceni. Inspectoratul Școlar Judeţean şi Inspectoratul de Poliţie Neamţ au început cercetarea cadrului didactic.

Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ i-a desemnat pe Costică Alexe, inspector școlar pentru minorități și pe Cristina Grigore, inspector de limba franceză pentru a descurca iţele acestui caz din Icuşeşti miercuri, 14 decembrie.

Directoarea şcolii din Băluşeşti a formulat declaraţia profesorului.

"Direcţia şcolii a sesizat o plângere ca urmare a plângerilor venite de la părinţi, că profesorul are un comportament neadecvat faţă de elevi. Pentru aceasta, numitului Mircia Barbu i s-a întocmit dosar penal pentru corupţie sexuală. Aşteptăm rezultatul anchetei să vedem dacă este adevărat sau nu", a declarat inspectorul Cătălina  Bădeanu, purtător de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie Neamț.

Dacă se va dovedi că este vinovat, profesorului Mircia Barbu i se poate desface contractul de muncă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite