Un pietrean a dispărut în apele Bistriţei seara trecută. Trupul bărbatului nu a fost găsit încă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După primele cercetări, se pare că bărbatul a intrat în apă în zona canalului de aducţiune din aval de Barajul de captare Piatra Neamţ şi, când a vrut să iasă pe mal, a alunecat pe mâzga de pe plăcile de beton, a căzut în apele Bistriţei şi a fost luat de curent.

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.15, poliţiştii din Piatra Neamţ au fost anunţaţi că un pietrean de 40 de ani a intrat în apele Bistriţei şi nu a mai ieşit la suprafaţă. „Bărbatul a intrat în apa canalului de aducţiune, situat în aval de Barajul de captare Piatra Neamţ, de pe râul Bistriţa şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Acesta s-a dezbrăcat de haine, a intrat în apă, a înotat circa 200 de metri în aval, după care a intenţionat să iasă, însă, din cauză că malurile betonate ale canalului sunt acoperite cu mâzgă a alunecat, s-a scufundat şi a fost luat de curent", a precizat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Pompierii nemţeni nu au reuşit să găsească trupul luate de ape şi continuă căutările, în paralel fiind continuate şi cercetările poliţiştilor pentru a stabili modul în care s-a produs tragedia.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite