Neamţ: Conacul de la Tupilaţi, ţinta hoţilor din sat

Neamţ: Conacul de la Tupilaţi, ţinta hoţilor din sat

Rămase fără acoperiş, ferestre şi uşi, clădirea principală şi anexele monumentului se degra-dează de la o zi la alta.

Unii localnici din Tupilaţi obişnuiesc „să se alimenteze“ cu materiale de construcţii din resturile uneia dintre cele mai valoroase clădiri de patrimoniu din judeţul Neamţ.

„L-am găsit pe Ionuţ Ştefan cu căruţa încărcată cu cărămidă, scânduri şi grinzi din zidurile conacului. Am anunţat şeful de post, care m-a luat cu maşina şi ne-am dus acasă la hoţ. I-am găsit căruţa încă nedescărcată“, a declarat Gheorghe Buftea, un sătean lăsat de moştenitorii conacului pe post de agent de pază.

Furt calificat în formă agravantă
Conform Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Neamţ, Ionuţ Ştefan este cercetat pentru furt calificat în formă agravantă.
„A fost întocmit un dosar penal, care se află în lucru la Postul de Poliţie Tupilaţi, pentru furt calificat în formă agravantă, întrucât este vorba de un monument de patrimoniu“, a declarat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ. Acesta este singurul dosar întocmit pentru furt de la conac. Distanţa mare la care locuieşte unul dintre reprezentanţii proprietarilor le-a complicat poliţiştilor ancheta.

Moştenitorii sunt dezinteresaţi
Cele trei familii moştenitoare ale conacului din Tupilaţi l-au desemnat pe Dumitru Sluşer, domiciliat în Podoleni, la celălalt capăt al judeţului, să le reprezinte interesele administrative. Sluşer a făcut o înţelegere cu localnicul Gheorghe Buftea, cel care l-a reclamat pe Ionuţ Ştefan, ca acesta să pască vacile în curtea conacului şi, în schimb, să îi asigure paza.

Moştenitorii boierului Strâmbeanu, proprietarul de la care regimul comunist a preluat conacul, locuiesc la Bucureşti şi nu au venit să îşi vadă moşia nici la punerea în posesie din vara anului trecut.

Conacul, ajuns ruină după ’89

Clădirea a fost ridicată pe la 1840, pe locul unei construcţii vechi. Ultimul preşedinte al CAP Tupilaţi, Petre Doboş, spune că distrugerea a fost posibilă în „democraţia“ de după ’89. „În 1988, am făcut un alt sediu pentru CAP şi conacul a rămas în conservare. După Revoluţie, fiecare a început să ia grinzile, uşile, geamurile“, a spus Doboş.