Tricolor la mormântul austro-ungarilor la Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Osemintele celor şase ofiţeri scoase la lumină la Dămuc au fost îngropate în cadrul unui ceremonial ortodox.

Militarii fuseseră înmormântaţi în timpul Primului Război Mondial şi au fost scoşi la lumină de lucrările la o bază sportivă. Administraţia locală a informat, printr-o adresă trimisă în urmă cu o săptămână, Ambasada Austriei la Bucureşti. „Nu am primit niciun răspuns până acum. Noi îi reînhumăm creştineşte, ne facem datoria, căci erau părăsiţi. Dacă vor veni mai târziu, îi deshumăm şi pot să-i ia“, a declarat Anton Covasan, primarul comunei Dămuc.

Conţinutul fiecărui coşciug a fost adunat în câte un sac de rafie şi toţi sacii au fost puşi într-un sicriu, care a fost înmormântat ieri la baza unei troiţe monumentale făcute din lemn de stejar. În jurul mormântului a fost montat un gard tricolor. „M-am gândit să pun şi steagul Austriei, dar până la urmă am zis că suntem români, sunt teritoriile noastre, îi respect şi pe ei, dar vreau să mă simt român pe pământurile noastre“, a explicat primarul Covasan.

Praznicul a fost cu urdă de oaie şi caş din zonă, ca aperitiv, şi gulaş de vânat făcut sub poala pădurii, în două cazane mari. Evenimentul a ţinut loc şi de Ziua Comunei. „Noi am vrut să facem şi Ziua Comunei, dar nu am avut bani şi am zis să facem, totuşi, ceva cu acest prilej“, a încheiat Covasan. La ceremonial au participat numeroşi săteni, dintre care unul singur era îmbrăcat în port popular. Acesta este Alexandru Găină, chiar meşterul care a făcut troiţa. „Trebuie să dăm dovadă că suntem români. Port aceste straie numai la sărbătorile mai mari“, a declarat Găină.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite