Trei nemţeni s-au ales cu dosar penal pentru că au „cules" porumbul de pe terenul unui gospodar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei au fost prinşi în timp ce furau aproape 100 de kilograme de ştiuleţi de porumb
Cei trei au fost prinşi în timp ce furau aproape 100 de kilograme de ştiuleţi de porumb

Cei trei, doi bărbaţi şi o femeie, s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi de poliţişti în timp ce furau 96 de kilograme de ştiuleţi de porumb de pe terenul unui nemţean din Ruginoasa.

Un bărbat de 39 de ani, din comuna Ruginoasa, a cerut ajutorul poliţiştilor, apelând la numărul unic de urgenţe 112, după ce i-a văzut în acţiune pe cei trei hoţi de porumb.

„În ziua de 4 noiembrie, un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului şi i-a depistat pe I. Paraschiv, de 36 de ani, din comuna Văleni, pe I. Ştefan, de 27 de ani, şi I. Alina, de 29 de ani, ambii din comuna Făurei, care au sustras 96 de kilograme de porumb ştiuleţi, de pe terenul aflat în proprietatea reclamantului", a precizat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Vigilenţa l-a scăpat pe proprietar de pagubă, poliţiştii reuşind să recupereze întreaga cantitate de ştiuleţi culeasă de hoţi. Cei trei s-au ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite