Urmaşul lui Şoric la Neamţ: „Vreau ca nemţenii să-şi recâştige încrederea în Poliţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numirea lui Dorel Manole s-a făcut în prezența lui Liviu Popa, noul șef IGPR
Numirea lui Dorel Manole s-a făcut în prezența lui Liviu Popa, noul șef IGPR

Dorel Manole a fost investit azi, la ora 12.30, în funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ de noul şef al IGPR, Liviu Popa.

Şeful DGA Bacău va face ordine la Neamţ

Şefii de post au uitat de ameninţările cu demisia

Chestorul Liviu Popa (foto dreapta), noul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române, a venit astăzi, 24 noiembrie, la Piatra Neamţ pentru a-l instala în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ pe comisarul-şef Dorel Manole.

„Împuternicirea comisarului Dorel Manole a fost o soluţie rapidă pentru a depăşi un moment sensibil prin care trece acum Inspectoratul de Poliţie Neamţ. Dar vă garantez că alegerea făcută se bazează pe calităţile domnului comisar Dorel Manole", a spus Liviu Popa.

Dorel Manole a condus până ieri Serviciul Zonal Bacău al Direcţiei Generale Anticorupţie şi a fost desemnat să preia conducerea IPJ Neamţ după ce primul ministru Emil Boc a semnat demisia lui Aurelian Vasea Şoric.

„Sunt onorat de încrederea acordată. Am trimis un mesaj hotărât colegilor. Vreau ca nemţenii să-şi recâştige încrederea în Poliţie. Ceea ce s-a întâmplat aici a fost un caz accidental şi aş vrea ca, pe viitor, cetăţenii să-mi aducă la cunoştinţă dacă află de colegi care nu-şi fac datoria", a spus în momentul investirii Dorel Manole, noul şef al IPJ Neamţ.

Comisarul a anunţat că va închiria un apartament în Piatra Neamţ, dar că va avea grijă să nu apeleze la fraţii Mararu şi că primul lucru pe care-l va face este să se documenteze despre afacerile acestei familii.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite