Studentul român al anului din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pietreanca Sabina Alistar, doctorand la Universitatea Stanford, a primit distincţia în cadrul Galei Ligii Studenţilor Români din Străinătate

Sabina Ştefania Alistar (29 de ani), doctorand la Universitatea Stanford California în Management, Ştiinţă şi Inginerie, a fost recompensată cu premiul „Studentul român al anului din America de Nord“ la nivel post-universitar. La festivitatea organizată pe 6 ianuarie la Bucureşti au fost premiaţi pentru rezultatele deosebite cei mai merituoşi studenţi români din străinătate.

Pietreanca n-a mai ajuns însă la eveniment, întrucât în dimineaţa acelei zile avea bilet de avion către Statele Unite. „Sabina se întâlnise cu o seară înainte cu profesorii care au evaluat activitatea studenţilor nominalizaţi şi a înregistrat un filmuleţ cu un mesaj pentru gală“, a spus Constanţa Varvara Alistar, mama Sabinei.


Bursă la Stanford


Chiar dacă nu şi-a putut ridica personal premiul, studenta a dedicat distincţia acordată Colegiului Naţional „Petru Rareş“ din Piatra Neamţ, liceu pe care l-a absolvit în 2001 ca şefă de promoţie. „Sabina a fost eleva noastră încă din clasa a V-a. Este un tânăr de excepţie, nu doar pentru că a câştigat olimpiadele şi concursurile şcolare, dar pentru că s-a pregătit foarte bine la toate disciplinele“, a spus profesorul Mihai Obreja, directorul Colegiului Naţional „Petru Rareş“.


Sabina Alistar a câştigat o bursă oferită primilor 5% dintre studenţii absolvenţi ai Universităţii Stanford şi dezvoltă modele matematice pentru evaluarea impactului deciziilor din sănătate. În mod special activitatea studentei pietrence este axată pe deciziile care au în vedere controlul bolilor infecţioase (HIV), iar proiectele sale au fost publicate în revistele de specialitate „PLoS Medicine“ şi „Medical Decision Making“.


A lucrat la Gillette


„În cercetarea mea, am dezvoltat şi am aplicat operaţiuni şi instrumente de cercetare pentru modelarea politicii de îngrijire a sănătăţii, cu un accent special pe alocarea de resurse pentru controlul bolilor infecţioase, cum ar fi HIV“, spune Sabina Alistar în prezentarea sa de pe site-ul Universităţii Stanford. Înainte de a începe doctoratul, Sabina Alistar a lucrat timp de doi ani ca Junior Brand Manager la Procter & Gamble, pentru marca Gillette.


Curtată de şcoli mari


În 2001, a luat medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Chimie de la Bombay (India), după ce, cu un an în urmă, primise diploma de merit a Olimpiadei Internaţionale de Chimie de la Copenhaga, Danemarca.


Pentru a o avea studentă s-au luptat Universităţile Harvard, Stanford, Princeton, Yale şi Cornell. „Nu prea am fost de acord cu plecarea ei, dar profesoara Vlădescu m-a convins spunându-mi că Sabina e un copil foarte bine calculat, care ştie fiecare pas pe care-l face“, a mai spus Constanţa Alistar.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite