Spitalul Judeţean iese din criză
0
Conducerea Spitalului Judeţean Neamţ a semnat zilele trecute actele cu furnizorii de echipamente medicale şi medicamente. Contractele au fost semnate după două runde de negocieri.
Astfel, şefii instituţiei medicale susţin că pacienţii internaţi aici nu vor mai fi nevoiţi să-şi cumpere medicamente cu bani din buzunarul lor. Şefii spitalului mai susţin că, odată cu semnarea contractului cu furnizorii, bolnavii care au nevoie de intervenţii chirurgicale nu vor mai fi obligaţi să-şi cumpere materialele sanitare necesare.
Au rămas cu stocurile de medicamente goale
„Este clar că am ieşit din criză şi sperăm ca de acum pacienţii noştri să fie feriţi de aceste neajunsuri financiare. Asta nu înseamnă că bugetul este unul îndestulător. Economiile vor exista, însă nu la acelaşi nivel ca până acum“, a declarat Silvia Roşescu, managerul Spitalului Judeţean Neamţ.
Situaţia cu care s-a confruntat Spitalul Judeţean în ultimele luni a fost cea mai cruntă din ultimii ani, din punctul de vedere al problemelor financiare.
Stocurile de medicamente erau aproape goale, iar pacienţii cumpărau din banii lor începând de la tratamentul zilnic şi până la tifonul sau dezinfectantul pentru bandaje.