Spitalul Județean Neamț trece anul cu o conducere interimară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Ciobotaru a fost detașat de la Consiliul Județean în funcția de manager al unității spitalicești din Piatra Neamț. El va prelua postul vacantat după încheierea mandatului interimar asigurat în ultimele șase luni de economistul Gabriela Zamfir.

Forul legislativ al județului a aprobat în ședința de miercuri, 7 decembrie, detașarea doctorului Lucian Ciobotaru de la cabinetul președintelui Vasile Pruteanu (unde deținea funcția de conslier personal) la șefia Spitalului Județean.

Lucian Ciobotaru s-a prezentat in fata consilierilor ca absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie din Iași, medic ginecolog, și cu experiență de cerectare în companii farmaceutice din România și Statele Unite ale Americii.

Cu unanimitate de voturi, consilierii au decis numirea lui Lucian Ciobotaru în funcția de manager general interimar al unității sanitare, până la organizarea concursului pentru titularizare pe post, dar nu mai târziu de 1 februarie 2012.

Prima probă a concursului pentru desemnarea managerului Spitalului Județean de Urgențe va avea loc pe 10 ianuarie, iar cea de-a doua, pe 16 ianuarie 2012.

Postul de conducere la unitatea spitalicească aflată în administrarea Consiliulul Județean Neamț rămăsese vacant pe 5 decembrie, atunci când a expirat mandatul de manager interimar ocupat de Gabriela Zamfir. Deși s-a înscris la concursul pentru titularizare, fosta șefă a spitalului nu s-a mai prezentat în fața comisiei, invocând probleme de sănătate .

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite