Neamţ: Spectacol la Baza Hipică în etapa de Cupă Mondială la călărie (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Competiţia de la Piatra Neamţ a debutat ieri şi reuneşte cei mai buni călăreţi şi cai din şase ţări.

93 de cai şi 50 de călăreţi se întrec până duminică la Baza „Virgil Bărbuceanu” pentru glorie şi pentru premiile puse în joc de organizatori. Ieri, în prima zi de concurs, padocurile fremătau de pregătiri, dar şi de tineri curioşi să admire bidivii de rasă.  

În prima probă care a deschis oficial întrecerea s-au întrecut caii tineri, iar competitorii au probat condiţiile de concurs. „Arbitrii au apreciat că nivelul tehnic a fost mediu la această probă. Explicaţiile ar fi că nici caii nu s-au acomodat iar terenul este încă nerefăcut după ploile din ultimile zile”, a precizat Costache Lupu, preşedintele Clubului Sportiv Ecvestru din Piatra Neamţ, gazda competiţiei.

Pentru astăzi sunt programate trei întreceri de sărituri peste obstacole de la orele 10.00, 14.00 şi 17.00, iar festivitatea de premiere va închide competiţia mâine, după ultima probă dotată cu Marele Premiu.

Citiţi astăzi în „Adevărul de seară” un reportaj despre culisele competiţiei de la Piatra Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite