Neamt: Şomerii îi reclamă pe foştii şefi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nesiguranţa zilei de mâine îi determină pe mulţi pietreni să accepte compromisuri din partea angajatorilor pentru a-şi păstra serviciul. Abia atunci când rămân fără locul de muncă fac

Nesiguranţa zilei de mâine îi determină pe mulţi pietreni să accepte compromisuri din partea angajatorilor pentru a-şi păstra serviciul. Abia atunci când rămân fără locul de muncă fac plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).
„De la începutul anului şi până acum au fost înregistrate 346 de plângeri din partea angajaţilor şi este adevărat că a crescut numărul plângerilor depuse de şomeri”, a declarat Ioan Popescu, directorul ITM Neamţ.

Majoritatea celor care depun reclamaţii la Inspectoratul de Muncă reclamă întârzierea plăţii salariilor, programul de muncă ce depăşeşte orele normale trecute în contract şi condiţiile inumane în care sunt nevoiţi să lucreze. „Ne-au obligat să plecăm în concediu fără plata pentru trei luni. După aia nu ştim ce va fi. Şi aşa am lucrat şi câte zece ore pe zi. Nu ne-am mai luat salariul din aprilie şi munceam fără pauză”, a declarat Monica Câmpeanu, confecţioner.


Luna august aduce 100 de noi disponibilizări anunţate de şase firme din Piatra Neamţ. Încă 500 de şomeri au fost înscrişi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă în luna iunie. Numărul total al pietrenilor care au rămas fără serviciu depăşeşte 2.000 de persoane.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite