Neamţ: Tânăr înecat scos la mal de apele Siretului
0
După două zile de căutări zadarnice, corpul neînsufleţit a fost găsit de un pescar
Un tânăr de 17 ani a murit înecat în Siret după ce a încercat să-şi salveze prietenul care căzuse în apă. Un pescar a observat azi dimineaţă trupul plutind pe apă la circa trei kilometri distanţă de locul tragediei.
Grozăvia s-a petrecut duminică după amiază, pe malul Siretului în zona satului Luţca din comuna Sagna. Un grup de tineri de etnie rromă sărbătorea la un grătar ziua unuia dintre ei, dar după ore de stat în soare, lui Lucian Pîrţac, de 18 ani, i s-a făcut rău şi a alunecat în apele aparent liniştite ale râului. Alertaţi, prietenii au sărit în apă să-l salveze. Băiatul a fost scos la mal şi rescuscitat până la sosirea salvării, dar întâmplarea a avut şi un final tragic. Vasile Cătălin Giosan, de 17 ani, unul din prietenii care săriseră în apă pentru a-l salva pe Lucian, nu a mai reuşit să ajungă la mal. Pompierii l-au căutat timp de două zile cu o barcă pneumatică şi căngi, ajutaţi fiind şi de scafandrii de la unitatea din Iaşi.
În această dimineaţă cadavrul a fost văzut de un pescar în zona municipiului Roman, mult în aval de locul unde a avut loc incidentul. „Din ultimele cercetări rezultă că tânărul a decedat după ce a fost surprins de adâncimea apei. În acea zonă au avut loc lucrări de excavare a apei pentru şi există gropi uriaşe în albia râului”, a precizat căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ