Secretele nemţenilor care bat suta de ani

Judeţul ocupă locul 9 pe ţară cu o medie de viaţă de 73,5 ani. Numai în Văleni sunt peste 200 de săteni la graniţa centenarului.

Una din localităţile din Neamţ în care sătenii ajung să trăiească până la adânci bătrâneţi este comuna Văleni, situată în centrul judeţului. Dintr-un total de 1.800 de locuitori, 170 au etatea între 80 şi 90 de ani, iar 61 se apropie de graniţa centenarului. „În ultima vreme nu mor dintre cei cu vârste foarte înaintate, ci dintre oamenii în putere, cei de 50-60 de ani“, spune primarul Ionel Stoleru.

La cei 61 de ani ai săi, Mircea Sâia spune că traiul lung este o constantă în comuna Văleni. „O explicaţie ar putea fi şi aceea că nu luăm medicamente. Mai bine beau un ceai decât să iau pastile“, spune săteanul.

Fără medici şi pastile

Explicaţia pare plauzibilă şi pentru specialişti, care consideră că longevitatea este strict legată de sursele de alimentaţie. „Ar părea paradoxal, dar vârsta cea mai înaintată o găsim în localităţile fără personal medical. Aici, asistenţa medicală nu se impune deoarece oamenii nu au nevoie de aşa ceva, câtă vreme apelează la leacuri tradiţionale naturiste“, spune Dumitru Nastasă, farmacist şi toxicolog.

Clima, solul şi apa nepoluate sunt alţi factori care îi ajută pe nemţeni să trăiască mult. „Chimizarea excesivă a alimentelor prin îngrăşăminte şi E-uri, precum şi chimizarea medicinei, prin medicamentele de sinteză nu duc la creşterea speranţei  de viaţă“ , mai spune Dumitru Nastasă.

Muntenii, fără stres

O altă explicaţie este legată şi de condiţiile istorice şi sociale ale zonei. „Aproape o jumătate din teritoriul judeţului nu a fost afectat de colectivizare, iar locuitorii din zonele «Valea Muntelui» sau Târgu Neamţ au avut un trai cu mai puţine privaţiuni decât cei de la şes“, spune istoricul Gheorghe Radu.

El susţine că diferenţa dintre «munteni» şi ţăranii cooperativizaţi s-a făcut simţită după anul 1965. „Oamenii de la munte lucrau la pădure, cu pive, mori, erau plutaşi pe Bistriţa şi creşteau animale. Starea materială era mai bună decât a ţăranilor de la şes care erau preocupaţi să facă planul de recoltă la CAP“, mai spune istoricul.