Piatra Neamţ: Schelete şi avortoni arşi în spatele şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul unui liceu din Roman a ars într-un cazan un avorton, un schelet şi alte organe umane

Măsura a fost luată în urma unui ordin ministerial ambiguu prin care se prevede arderea organelor umane folo-site ca material didactic.

Ministerul Educaţiei a cerut şcolilor, printr-un ordin emis la începutul lunii, să distrugă prin ardere organele umane şi avortonii folosiţi drept material didactic în laboratoarele de biologie.
Cum în dispoziţia ministerială nu se precizează metoda de incinerare, fiecare director de şcoală s-a descurcat cum a putut. La Colegiul Naţional „Roman Vodă“ din Roman, unde au fost găsite un avorton, un creier, o inimă şi un schelet, arderea s-a făcut aproape ca după un scenariu de film de groază.

Suceava: „Nu ştiam,
dar le-am distrus”

„Au fost distruse într-un cazan metalic, în care a fost pusă şi sodă caustică“, a precizat Daniela Suman, directorul colegiului. La Suceava, inspectorul şcolar general Petru Carcalete a aflat de la reporterii „Adevărul de Seară” de existenţa ordinului ministerial. „Am primit procese verbale de la şcoli şi toţi avortonii au fost incineraţi”, a spus Laura Hacman, purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava. În Botoşani, inspectorii şcolari spun că au auzit de ordin doar de la televizor.

În Bacău s-a procedat „ca la carte”. Cei doi embrioni umani descoperiţi prin şcoli au fost incineraţi la morga Spitalului Judeţean. „Aveam un embrion uman conservat de mai bine de 20 de ani şi era timpul să-l distrugem”, ne-a spus Costică Lupu, directorul Colegiului Pedagogic din Bacău. Şi la Iaşi, cele trei şcoli care aveau organe umane conservate în formol le-au predat unei firme de incinerare.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite