Neamţ: Află ce fac tinerii pietreni în Săptămâna educaţiei globale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din tot judeţul au pregătit o serie de activităţi care se vor desfăşura pe parcursul întregii săptămâni

Partenerul de încredere al unităţilor şcolare din Piatra Neamţ, Biblioteca Judeţeană G. T. Kirileanu, marchează în această săptămână programul desfăşurat la nivel naţional, Săptămâna Educaţiei Globale. Lanţul manifestărilor dedicate a demarat luni, 16 noiembrie, când Centrul de Informare Comunitară a organizat, un colocviu prin care s-a urmărit conştientizarea rolului pe care cunoaşterea, alături de educaţie, îl deţine în viaţa fiecărui individ. Elevii participanţi au fost cei de la Grupului Şcolar Economic - Administrativ.

În aceeaşi zi s-a desfăşurat şi dezbaterea tematică "Hrană pentru toţi", privind cunoştinţele elevilor referitor la o alimentaţie sănătoasă.

Astăzi, sub acelaşi generic, elevii Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” au participat la o dezbatere pe tema relaţiei atât de sensibile dintre demografie şi foamete.

Mâine, tot la Biblioteca Judeţeană, sunt aşteptaţi începând cu ora 12.00, tinerii din cadrul Liceului de Artă „Victor Brauner”. Liceenii vor asista la o prezentare a evoluţiei alimentaţiei către arta gastronomică.  

În încheierea programului destinat „Săptămânii educaţiei globale”, copiii şcolii Girov şi cei ai şcolii nr. 10 din Piatra Neamţ vor prezenta un montaj literar artistic pe care îl vor prezenta pe scena Sălii „Amfiteatru”, începând cu ora 13.30.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite