Sacoşa electorală, principala problemă de la alegerile din Neamţ
0Observatorii Asociaţiei Pro Democraţia monitorizează procesul electoral din colegiul 6. Printre neregulile semnalate sunt mita de dinaintea alegerilor, turismul electoral şi însoţirea persoanelor în vârstă în cabinele de vot.
„Cele mai multe sesizări au fost legate de mita electorală. S-au oferit sacoşe cu diferite produse alimentare. Astăzi, observatorii care monitorizează procesul electoral au fost informaţi cu privire la autocare ce transportă persoane în diferite excursii. Sunt cazuri de persoane în vârstă care intră însoţite în cabinele de vot. Deşi acest lucru nu este interzis de lege, în localitatea Dragomireşti s-a cam exagerat la acest capitol", a spus Cristian Savin, preşedinte Clubului Asociaţia Pro Democraţia (APD) Piatra Neamţ.
La Girov, alegătorii au venit la vot îmbrăcaţi în tricouri electorale, iar patronii barurilor aflate la o distanţă mai mică de 50 de metri faţă de secţiile de vot nu au tras obloanele în ziua alegerilor. „Aceeaşi situaţie a fost semnalată şi în Ştefan cel Mare. Noi am sesizat preşedinţii secţiilor de votare şi aceştia au primit scuze chiar amuzante de la patroni: se pare că o persoană din localitatea respectivă a vrut să facă astăzi o pomană", a adăugat Cristian Savin.