Neamţ: Peste 100 de poliţişti mobilizaţi pentru Turul Ciclist al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsurile pentru buna desfăşurare a competiţiei vor fi aplicate mâine şi joi, când caravana va trece prin judeţ.

Coloana cicliştilor va fi preluată mâine, în jurul orei 13.30 de un echipaj al Biroului Poliţiei Rutiere Roman. Aceştia vor însoţi caravana ciclistă de la limita cu judeţul Bacău, pe drumul european E-85 până la limita cu judeţul Iaşi. Două echipaje auto vor avea misiunea de a nu permite depăşirea sau intercalarea în coloana de sportivi a altor autovehicule.

Startul celei de-a cincea etape va fi dat joi, 11 iunie, la ora 13.00. Traseul cicliştilor va fi   Humuleşti - Piatra Neamţ – Viişoara – Vaduri – Preluca – Pângăraţi – Stejaru – Straja – Tarcău – Bicaz – Taşca – Ticoş – Neagra – Bicazu Ardelean – tunelul de la Cheile Bicazului. Caravana va părăsi judeţul în jurul orei 15.45.

Poliţia masată în intersecţii

Pentru restricţionarea temporară a traficului rutier, pe traseele de deplasare a caravanei cicliste vor fi dispozitive formate din agenţi de poliţie rutieră, precum şi din agenţii posturilor comunale tranzitate. De asemenea poliţiştii vor asigura intersecţiile din Piatra Neamţ, Roman şi Bicaz.

„Poliţiştii nemţeni fac apel la toţi participanţii la trafic să respecte indicaţiile agenţilor de poliţie, pentru prevenirea evenimentelor rutiere”,a declarat inspectorul Cătălina Bădeanu, purtătoul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

La cea de-a 46-a ediţie a competiţiei internaţionale „Turul Ciclist al României” şi-au anunţat participarea 90 de ciclişti, din peste 20 de ţări. Competiţia se desfăşoară în perioada 6 -13 iunie, are 7 etape, pe un traseu de 1.150 km şi tranzitează judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Sibiu, Brăila, Argeş şi Constanţa.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite