REZULTATE BACALAUREAT NEAMȚ 2012: patru elevi au fost eliminați din examen, 166 nu s-au prezentat la prima probă scrisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luni, 2 iulie, s-a desfășurat proba scrisă la limba română
Luni, 2 iulie, s-a desfășurat proba scrisă la limba română

O absolventă de liceu a susținut proba cu subiectul de rezervă pentru că a ajuns cu întârziere la examen. Vezi aici motivul pentru care tânăra a dat proba la română mai târziu cu câteva ore decât ceilalți peste 4000 de elevi din Neamț.

Eleva a justificat întârzierea prin faptul că a fost blocată în trafic în urma unui accident petrecut în Piatra Neamț care a paralizat circulația rutieră.

Fata era într-un microbuz care nu mai putea înainta, iar până la deblocarea traficului a trecut timpul limită până la care se putea prezenta să susțină proba la Grupul Școlat Dimitrie Leonida.

„După ce am avut confirmarea poliției despre acest accidentul, eleva a susținut proba cu un subiect de rezervă între orele 14.00 și 17.00", a spus Liliana Georgescu, inspectorul școlar adjunct al ISJ Neamț.

166 de absolvenți din cei 4302 absolvenți din județ înscriși la proba de limba și literatura română nu s-au prezentat luni, 2 iulie.

În timpul examenului, patru elevi, doi de la Piatra Neamț și doi de la Târgu Neamț au fost eliminați din sală. Unul dintre ei avea telefonul mobil asupra lui, iar ceilalți trei au fost prinși de profesorii supraveghetori cu copiuțe.   

Rămâi pe adevarul.ro, pentru a afla în timp real toate detaliile despre examenul de Bacalaureat: organizare, subiecte, rezultate Bacalaureat 2012, precum şi multe alte ştiri şi evenimente legate de acest examen.

Calendar Bacalaureat 2012, sesiunea iunie-iulie

- 11-13 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
- 13-15 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
- 18-22 iunie - Evaluarea competenţelor digitale
- 25-27 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
- 2 iulie - Proba scrisă la limba şi literatura română
- 3 iulie - Proba scrisă la limba maternă
- 4 iulie - Proba obligatorie a profilului
- 6 iulie - Proba la alegere a profilului şi specializării
- 8 iulie - Afişarea rezultatelor
- 9 iulie - Depunerea contestaţiilor (între orele 8.00 şi 12.00)
- 10-12 iulie - Rezolvarea contestaţiilor
- 13 iulie - Afişarea rezultatelor finale

REZULTATE BACALAUREAT 2012

Informaţii despre examen, subiectele de la fiecare proba REZULTATE BAC 2012 - puteţi afla în timp real toate aceste date, pentru fiecare judeţ şi oraş, dacă accesaţi paginile locale din adevarul.ro sau harta interactivă de mai jos. REZULTATE BAC 2012 Iată cum poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele de la BACALAUREAT  2012. Intră pe harta digitală de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei vedea rezultatele, în momentul în care acestea vor fi publicate

image

Iată mai jos lista:

Rezultate Bacalaureat 2012 Alba: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Arad: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Pitesti şi Arges: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Bacau: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Oradea şi Bihor: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Bistrita - Nasaud şi Bistriţa: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012  Botoşani: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Braşov: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Braila: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 BUCUREŞTI: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012Buzău: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Resita, Caransebes si judetul Caras-Severin: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Călăraşi: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Cluj-Napoca si judetul Cluj: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Constanta: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Craiova şi Dolj: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012Galaţi: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Giurgiu: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Târgu-Jiu şi Gorj: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Deva şi Hunedoara: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Iaşi: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Neamţ şi  Piatra Neamţ: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Slatina şi Olt: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Maramureş şi Baia Mare: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Targu-Mures si Mures: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Ploiesti şi Prahova: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Salaj şi Zalau: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Sibiu: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Suceava: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Slobozia şi judeţul Ialomiţa: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Teleorman şi Alexandria: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Timisoara, Lugoj si Timis: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Tulcea: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Vaslui: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Ramnicu Valcea si judetul Valcea: detalii AICI

Rezultate Bacalaureat 2012 Focşani şi Vrancea: detalii AICI

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite