Neamţ: Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citiţi cele mai importante titluri din ziarele nemţenilor de miercuri, 15 iulie:

Şeful de la Circulaţie, accident cu motocicleta

Comisarul Neculai Catană, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Neamţ, a fost implicat într-un grav accident de circulaţie petrecut vineri, 10 iulie, pe drumul dintre Bacău şi Oneşti. Poliţistul care conducea o motocicletă, iar  în satul Ferăstrău, din comuna Oituz, a fost victima unei manevre greşite a unui şofer care se angajase riscant într-o depăşire. Pentru că din sens opus se apropia o altă maşină, şoferul, de loc din Panciu, a forţat intrarea pe banda sa de mers şi a acroşat motocicleta condusă de comisarul Catană. În urma impactului dintre maşina de teren condusă de vrâncean şi motocicletă, ofiţerul s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil. Accidentul a dus la rănirea gravă a poliţistului, acesta suferind o fractură de tibie la piciorul drept, precum şi multiple leziuni şi traumatisme. Şoferul vinovat nu a oprit să-i acorde primul ajutor motociclistului şi şi-a continuat drumul, în timp ce Neculai Catană a fost ajuns la Iaşi pentru a suporta o intervenţie chirurgicală.

Sursa: Monitorul de Neamţ

Primarul de Roman a fost jefuit

Casa de vacanţă de la Tarcău a primarului Laurenţiu Leoreanu a fost spartă de hoţi. Edilul a rămas fără un frigider, cuptorul cu microunde, combina muzicală, o bicicletă, un trofeu de coarne de cerb dar şi alte bunuri prejudiciul fiind de circa 100 de milioane de lei vechi. În zonă au fost sparte alte trei case de vacanţă. Primarul de Tarcău a solicitat suplimentarea numărului poliţiştilor în comună. „Am făcut o nouă adresă către ministrul internelor şi am expus situaţia din Tarcău, pentru că nu este posibil ca într-o localitate atât de mare să avem numai un poliţist. Avem şi noi Poliţia Comunitară, însă băieţii noştri nu au competenţe pe astfel de fapte”, a declarat primarul Iulian Găină.

Sursa: Monitorul de Neamţ

După o ceartă în familie şi-a dat foc la casă

Un bărbat din Pângăraţi şi-a îngrozit familia şi vecinii după ce a incendiat locuinţa fiicei sale. Ieri dimineaţă, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost solicitaţi pentru a interveni la locuinţa cuprinsă de flăcări din satul Oanţu. După o ceartă cruntă în familie şi pe fondul consumului exagerat de alcool, lui Ion Baltag, în vârstă de 68 de ani, i-a venit o idee extremă de a se răzbuna pe rude. Acesta a stropit cu benzină holul şi camerele de la parterul locuinţei şi le-a dat foc.
Sursa: Realitatea Media

Curent cu ţârâita pentru economia judeţului

Locuitorii comunei Săvineşti primesc curent electric pe sărite. De aproape două săptămâni, în toate satele acestei comune se înregistrează căderi scurte şi dese de energie. Supărarea locuitorilor i-a îndemnat să meargă la Primărie unde au luat la întrebări autorităţile şi au solicitat rezolvarea cât mai rapidă a problemei ce durează de prea mult timp. Departamentul de Relaţii Publice şi Comunicare al E.On susţine că doar natura este de vină pentru disfuncţionalităţile apărute.
Sursa: Realitatea Media

Scandal cu diplomele de BAC la Colegiul Tehnic „Miron Costin”

Pentru au primi diplomele de bacalaureat, absolvenţii clasei a XII-a de la Colegiul romaşcan au fost nevoiţi să achite contravaloarea cărţilor şi a bunurilor deteriorate pe perioada şcolarizării. Măsura este specificată în Regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ, numai că absolvenţii sunt nemulţumiţi că nu există o evidenţă exactă a bunurilor pe care aceştia le-ar fi stricat din clasa a IX-a până în clasa a XII-a.
”Diriginţii sunt răspunzători de inventarierea care s-a făcut la începutul şi sfârşitul anului scolar şi de tot ce s-a deteriorat în clasă”, a declarat Lorica Havrici, directoarea Colegiului Tehnic din Roman.

Sursa: Ziarul de Roman

Noi apartamente ANL pentru romaşcani până în toamnă

O sută de romaşcani vor primi cheile noilor apartamente realizate prin programul ANL până cel târziu la începutul lunii septembrie. City-managerul municipiului, Ovidiu Bojescu a precizat că reprezentanţii ANL au verificat deja stadiul lucrărilor efectuate la noile blocuri de pe strada Vasile Lupu. „Termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor conexe este 20 august, în cazul blocurilor 1 şi 5 de pe strada Vasile Lupu, iar în cazul blocurilor 2, 3 şi 4 reprezentanţii ANL vor stabili ce lucrări mai trebuie efectuate înainte ca apartamentele să poată fi date în folosinţă. Cel târziu până în luna septembrie, vor fi oferite beneficiarilor toate cele 100 de apartamente", a precizat oficialul romaşcan.

Sursa: Ziarul de Roman

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite