Neamţ: Dosarul IDAC: preoţi, poliţişti şi şpagă- Revista presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Dosarul IDAC: preoţi, poliţişti şi şpagă- Revista presei
Neamţ: Dosarul IDAC: preoţi, poliţişti şi şpagă- Revista presei

Citiţi cele mai importante titluri ale zilei din ziarele nemţenilor

Dosarul IDAC: preoţi, poliţişti şi şpagă

Doi ofiţeri ai DGA s-au aflat la finalul săptămânii trecute la Piatra Neamţ pentru a continua audierile în dosarul Idac. De această dată au fost audiaţi şi mai mulţi ofiţeri ai Poliţiei Neamţ şi un preot din comuna nemţeană Săvineşti. Firma cu pricina este anchetată pentru o valoare uriaşă a rambursării TVA, cu un prejudiciu creat statului de milioane de dolari. Sursa: Monitorul de Neamţ

Tentativă de viol

Un minor de 16 ani din Sagna a fost trimis de judecătorii nemţeni după gratii pentru tentativă de viol asupra unei alte minore. Fapta greu de calificat a avut loc vineri 9 octombrie. După ce tânărul a băut ore în şir la barul din localitate, după care şi-a dat seama că fiica barmaniţei trebuie să fie singură acasă. Acesta a atacat-o pe fetiţa de nici 14 ani cu un cuţit. Doi vecini au auzit tipetele fetei, salvând-o din mâna minorului. Tânăra are nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale pentru rănile provocate de cuţit. Sursa: Ziarul de Roman


Ucigaş prins după şase ani

Un cetăţean bulgar care acum mai bine de şase ani a accidentat mortal o tânără pe o bicicletă în municipiul Roman a fost prins pe 8 octombrie. Yordan Iliev Yordanov, în vârstă de 45 de ani, era dat în urmărire naţională şi internaţională. Străinul avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Ucigaşul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova, unde urmează să-şi ispăşească pedeapsa. Sursa: Realitatea media


Strada Barajului în atenţia SRI

Lucrători ai SRI şi cei ai serviciului DGIPI anchetează în aceste zile activitatea firmelor fantomă apărute peste noapte la aceeaşi adresă de pe strada Barajului nr. 17 din Bicaz. Este vorba despre 27 de sedii de firmă, care şi-au schimbat adresa peste noapte în strada Barajului din Bicaz. Toate societăţile anchetate au datorii de miliarde la bugetul de stat. Sursa: Monitorul de Neamt

Romaşcanii îşi închiriază locurile de parcare

Cetăţenii din municipiul Roman a începând din această săptămână să închirieze locuri de parcare. Aceştia vor participa începând de astăzi la licitaţii cu strigare. Nu vor putea inchiria locuri de parcare cei care au datorii la bugetul local sau la asociatiile de proprietari din care fac parte. În aceeaşi categorie intră şi cei care au déjà un garaj sau au în proprietate curţi cu posibilităţi de parcare. Pretul de pornire a licitatiei va fi de 100 de lei pe an pentru fiecare loc de parcare. Sursa: Ziarul de Roman

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite