Stiri din Piatra Neamt

Renunţă la familie ca să scape de şomaj

10 martie 2010, 14:42 |  Autor: Florin Jbanca  | 

Cuvinte cheie: eveniment, neamt, somaj, familie, venit, munca,

Gheorghe Lazăr a trecut pe la AJOFM să-şi ia actele necesare pentru angajare

Neamt

Gheorghe Lazăr a trecut pe la AJOFM să-şi ia actele necesare pentru angajare

 

Unii şomeri sunt dispuşi să muncească şi în afara judeţului dacă îşi găsesc slujbe potrivite. În Neamţ sunt înregistrate în jur de 20.000 de persoane fără un loc de muncă.

După 30 de ani de muncă, Gheorghe Lazăr a rămas la sfârşitul anului trecut fără slujbă. Din noiembrie a fost nevoit să se descurce doar cu ajutorul de şomaj. Înainte de Sărbătorile pascale, bărbatul din comuna Costişa a acceptat să muncească în Bucureşti pentru a-şi putea susţine financiar familia.


„Am lucrat până în noiembrie ca dulgher la o firmă care făcea construcţii, dar activitatea s-a închis în toamnă. Mi s-a spus că o să mă mai cheme la muncă când o să mai aibă ei de lucru, dar nu am timp să mai aştept şi am găsit altă slujbă, la un patron din Bucureşti“, spune meşterul.

3.447 de şomeri de la începutul anului
Din noiembrie şi până acum a primit lunar indemnizaţia de şomaj de 560 de lei. Însă banii îi sunt insuficienţi în condiţiile în care trebuie să-i cumpere soţiei medicamente compensate de peste 100 de lei lunar.


Gheorghe Lazăr este conştient că dacă se va angaja de la jumătatea acestei luni va face Sărbătorile fără prea mulţi bani pentru că prima leafă o va încasa abia după 20 aprilie. „Nu am de ales şi am găsit oferta asta cu un salariu bunicel. O să fie cele mai grele Sărbători din cei 30 de ani de vechime în muncă pe care îi am“, explică bărbatul.


În primele două luni ale anului, rândurile nemţenilor fără loc de muncă s-au îngroşat cu 3.447 de şomeri. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în Neamţ sunt înregistraţi aproape 20.000 de şomeri. „De la 1 martie în evidenţa noastră au intrat 121 de salariaţi de la trei firme, care au sediul sau puncte de lucru pe teritoriul judeţului. 69 dintre ei provin de la o firmă din Roman cu obiect de activitate fabricarea produselor textile“, a precizat Ana Berea, directorul AJOFM Neamţ. În programele de disponibilizări colective anunţate pentru această lună mai sunt 19 salariaţi de la o firmă din Piatra Neamţ care are ca obiect de activitate construcţiile şi 33 salariaţi de la CFR Marfă, sucursala Iaşi.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole