Reguli pentru pelerinii care urcă Ceahlăul la hramul mănăstirii de pe vârful muntelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De sărbătoarea „Schimbarea la față", administratorii Parcului Național și salvamontiștii se așteaptă un aflux mare de persoane pe traseele din masiv. Pe 6 august, accesul în raza parcului va fi liber, însă pelerinii trebuie să urmeze indicațiile personalului administrației rezervației.

Pentru al patrulea an consecutiv, 6 august este declarată „Ziua Porţilor Deschise" pentru cei care intră în Parcul Naţional Ceahlău. Pe lângă turiștii de sezon, pelerini din toate județele Moldovei și din țară urcă muntele pentru a participa la slujba de la Mănăstirea de sub vârful Toaca cu hramul sărbătorii „Schimbarea la față".

Reprezentanții Administrației Parcului Național Ceahlău spun că vor fi prezenți cu personal atât la porţile de acces în aria naturală protejată din Durău, Izvorul Muntelui şi Bicazu Ardelean, cât si pe traseele turistice. Rolul lor este de a oferi informaţii şi de a îndruma participanţii la eveniment.

Regulile de vizitare impuse celor care intră în zona masivului au în vedere evitarea incidentelor, precum și priotejatea ariei naturale.

„Cei ce vor urca muntele trebuie să fie echipaţi cu bocanci de munte sau ghete tip adidas, să transporte proviziile în rucsaci şi să aibă haine de schimb şi pelerine de ploaie. Deplasarea se va face numai pe traseele indicate la porţile de intrare. Traseele vor fi parcurse în linişte şi nu se vor colecta exemplare din flora şi fauna parcului", spune Cătălin  Gavrilescu, directorul Parcului Național Ceahlău.

Pentru colectarea şi transportul deșeurilor în afara parcului vizitatorilor le vor fi puși la dispoziţie saci menajeri.

Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite