Război pe graniţă - Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotarul dintre Neamţ şi Harghita este disputat de mai mulţi ani
Hotarul dintre Neamţ şi Harghita este disputat de mai mulţi ani

Citiţi cele mai importante ştiri din ziarele nemţenilor de luni, 8 februarie

Dispută continuă în Cheile Bicazului

Vinerea trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a trimis Prefecturii Neamţ nici mai mult nici mai puţin decât un... ultimatum. El solicită oficialilor de la Neamţ să numească cât mai repede reprezentanţii în cadrul unei comisii care să ia la puricat graniţele şi actele normative care stabilesc elimitările dintre judeţele respective. Preşedintele Vasile Pruteanu spune că nici nu are de gând să facă pe plac celor din judeţul vecin şi că se încrede în legile din România. Sursa: Realitatea Media

Salt înspre moarte

Vineri seară, la ieşirea din Roman către Horia, pe podul rutier, o tânără în vârstă de 32 de ani a ales să-şi pună capăt zilelor. Ea a plonjat în gol câţiva metri, probabil cu gând să se înece în Moldova, în schimb trupul său zdrobindu-se de gheaţa groasă de zeci de centimetri. Cu toate că nenorocirea a fost sesizată destul de repede de către trecători şi a fost chemată Salvarea, nu s-a mai putut face nimic pentru a o resuscita pe romaşcancă. Se pare că aceasta s-a certat cu sotul său şi ajunsese în pragul divorţului, situaţie care a împins-o în braţele morţii. Sursa: Monitorul de Neamţ

S-au intensificat controalele primăriei

Biroul Transport din cadrul Primăriei Piatra Neamţ a verificat 47 de taxiuri din municipiu şi a întocmit programul de control la taxiurile şi microbuzele ce execută transport public local de călători. Tot pe linie rutieră, au fost identificate încă trei maşini abandonate de proprietari pe domeniul public al oraşului. În urma controalelor la taxiuri au fost aplicate mai multe sancţiuni: două amenzi în valoare de 300 de lei pentru lipsă tarife şi ecuson conducător auto, plus încă şase amenzi în valoare de 500 lei pentru lipsă asigurare bagaje şi călători. Au fost date şi două amenzi de 500 de lei pentru lipsa fişălor de evidenţă în cazul microbuzelor de transport călători. Sursa: Realitatea Media

Prăpăd la fabrica de ciorapi

Un devastator incendiu a cuprins, duminică dimineaţă o fabrică de ciorapi din marginea municipiului Roman. Afacerea îi aparţine consilierului local Emil Pericică. El s-a ales cu o pagubă de ordinul zecilor de mii de euro. Cel mai probabil, flăcările au izbucnit în podul imobilului, unde erau depozitate cantităţi însemnate de deşeuri textile sau materii prime, uşor combustibile, în special bumbac", a menţionat căpitanul Iulian Jugan, purtător de cuvânt al ISU Neamţ. Sursa: Monitorul de Neamţ

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite