Neamţ: Protejaţi de foc cu hidranţi supraterani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Protejaţi de foc cu hidranţi supraterani
Neamţ: Protejaţi de foc cu hidranţi supraterani

Autorităţile au început să monteze dispozitivele care permit accesul pompierilor la reţeaua de apă

Lucrările ar trebui să se încheie la sfârşitul acestui an, odată cu reabilitarea reţelelor de apă. Vechii hidranţi erau inaccesibili.

Pietrenii care obişnuiesc să circule pe jos prin oraş au observat că, din loc în loc, au fost montate la marginea trotuarelor nişte dispozitive ciudate. „Am crezut că au rolul să împiedice parcarea maşinilor pe trotuare, dar nu erau aproape de carosabil şi atunci mi-am dat seama că nu e vorba de aşa ceva“, spune Nicolae Moraru despre hidranţii supraterani vopsiţi în roşu şi „plantaţi“ pe câteva străzi.


Pompierii, primii beneficiari ai investiţiei


Investiţia este inclusă în proiectul de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare, lucrările totale costând12 milioane de euro, din care 76% sunt fonduri nerambursabile.„Aceste dispozitive se montează în paralel cu derularea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă potabilă, care se desfăşoară prin programul ISPA, cu fonduri europene“, explică inginerul Gheorghiţă Zaharia, responsabil de contract în cadrul Companiei Judeţene Apa Serv.


Hidranţii supraterani vor uşura mult intervenţiile pompierilor, care se confruntau cu probleme în alimentarea cu apă atunci când erau solicitaţi să stingă vreun incendiu. „La intervenţiile pe care le avem iarna nu vom mai avea probleme cu îngheţul sau cu zăpada depusă pe hidranţii vechi“, spune locotenent colonel Ionel Pârvu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Necesitatea unei astfel de investiţii a fost motivată de starea precară a hidranţilor  vechi de peste 50 de ani. „Mulţi erau colmataţi, alţii erau acoperiţi de asfalt şi nu se mai putea ajunge la sursa de apă“, spune inginerul Zaharia. Spre deosebire de vechile dispozitive, hidranţii noi din fontă sunt îngropaţi   la o adâncime de 1,25 metri, iar componenta supraterană măsoară 80 de centimetri. „Există la baza lor şi un robinet de la care se poate închide apa în caz că vreun «berbec» cu maşina intră în hidrant şi-l rupe“, încheie reprezentantul Apa Serv. 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite